Adina Speranta - poeziile altor autori

În groapa neagră, poate chiar într-un cimitir,
oamenii, prietenii mei înarmați, își ascultau propriile șoapte -
toți erau murdari, slabi, și patetici ca în Shakespeare,
își numărau gloanțele și zilele și nădăjduiau un atac peste

Motto : “Ca un glob de aur luna strălucea
Și pe-o vale verde oștile dormea”.
(D. Bolintineanu)

Cineva hotărâse demult
că oamenii au voie să moară...
Moarte frumoasă, nemuritoare, moarte bună,
moarte obscură, moartea grea, plină

Câteodată mi-ar plăcea să ai mai mult de paisprezece ani,
să fii mai puțin inteligentă și mai degrabă castă,
să umbli desculță prin bucătărie
și să te cheme cineva, posesiv, umilitor și vulgar,

"Lucrurile sînt obositor de clare"
(Dintr-un poem mai vechi)

Întoarce-te în nevăzut, acolo

Creionul și gândul, inerte. Foaia e totuși albă.
Nu e prima dată când tăcerea mi se pare un uriaș aisberg.
Pereții pier imaculați în infinit
și mi-e cu neputință să-mi reprezint cuvântul „merg”.

"Cin' se ia cu mine bine,
îi dau haina de pe mine..."
(Cîntec popular)

Crescuse osul frunții gros, opac,
o lespede de plumb pe care viscoleau,
ca în ținutul Sphynkterland,
orori gazoase. Adică "spirit" -

Păroasă, cocoțată într-un pom,
maimuța meditează despre om.
(El doarme sub copac, gol, după scaldă-
ogoru-i tare, ziua fu prea caldă...)

Femeia avea ochi obosiți și buze de anilină;
îi număram indiferent degetele mâinii reci.
Era frig, târziu, minutele defilau seci
și ne privea de sus, cu capul gol, o lună plină.