Poezii despre Adevăr:

Cineva,
Nume ştiut,
M-a rugat frumos
Sǎ renunţ

Sunt ofilită şi mă doare,
am fost cândva încântătoare.
Prietenii curte-mi făceau
şi unii-n taină mă iubeau.

Sar nasturii gândirii mele,
Lăsându-mi raţiunea goală,
Pe-obraji cad lacrimile grele
Rostogolindu-se în poală.

Rugǎciunea ca mister
Îţi aduce şi penumbre
Ce te-nalţǎ
Pânי la cer

Să ai prieteni şi să fii trădat?
de multe ori s-a întâmplat...
ei - trădătorii, dragii mei,
pot fi consideraţi mişei.

Mizeria şi luxul adesea sunt expuse
În vǎzul lumii goale, cǎ alfel nu-i de bine,
Dar nu cobor la norme de alţii contrapuse
Obişnuinţei mele să fac ce se cuvine.

Mă străduiesc şi eu,
Ca omul,
Să exist
Şi să am o înţelegere

Că suntem disperaţi încă n-ar fi nimic,
Suntem orgolioşi şi mult prea bârfitori,
Ne îndoim de-orice, stând lângă alambic,
Sau în ,,Poiana lui Iocan”, clevetitori!

Te temi de ceva?
Te temi de uitare,
De grijile zilei
Care-o să vină?

De ce iubeşti cu patimǎ femeia?
Pentru că are-n ea o frămâtare,
O frumuseţe finǎ, ca orhideea,
Şi-un ochi ce-ţi fură orice apărare.