Poezii despre Adevăr:

Gândirea, Doamne,
Este cuvântul
Ce-a răscolit
O lume-ntreagă,

Dispreţul aruncat
Chiar în obrazul meu
De cineva
Preocupat

Nu-s ateu
Şi nu-mi impun
Sǎ alung
Un Dumnezeu

Suntem bântuiţi
De vise
Şi frumoase,
Şi rebele,

Sunt cel ce mult am investit
Dragoste şi urǎ-n efemer,
Acum bag seamă că-s falit
Eu, omul, pe lume pasager.

Stǎteam
Pe un stabilopod
Şi ascultam
Cum cântǎ asfinţitul,

Lacrimi de Toamnă

De ce în anotimpul Toamnă,
Frunzele verzi, îngălbenesc

Sufletul, divina forţă
creatoare de viaţă,
omenirea-nsufleţeşte,
dându-i duh şi cutezanţă.

Trecut-au ani şi anotimpuri
de când pământul îl umbresc,
a soarelui caldă lumină
şi-a lunii raze mă-nsoţesc.

Ce a fost întâi şi-ntâi?
Iată marea întrebare!
Poţi s-o pui tu orişicui,
Să răspundă nu e-n stare.