Muntele de orez - M Horlaci

Viața este compusă din necazuri și bucurii, din realizări și eșecuri. Suntem obișnuiți cu asta. Dar, adeseori, observăm cum cele dintâi (necazurile) ne macină literalmente ultima rocă (speranța) de sub picioare, iar prăbușirea oricărui vis este iminentă și ireversibilă. Trăim într-o lume ciudată, umbriți de situații scăpate de sub control și ne-ntrebăm: „dacă există vreo portiță de scăpare și dacă la cârma destinului nostru ar exista vreo entitate superioară, infinit iubitoare, ce ne cârmuieste cu multă compasiune și dragoste și care ne-a pregătit un loc, undeva, într-o dimensiune la care știința, cu toate instrumentele ei, nu poate să ajungă?". Ne întrebăm, medităm, plângem și o luăm de la capăt, iar răspunsurile căutate întârzie sau nu apar niciodată și, într-un final, unii dintre noi ne resemnăm, obișnuindu-ne cu tăcerea sau mai rău, cu o lipsă crasă de sens. În acest context, într-o seară târzie de toamnă mi-a venit o idee, o anologie dacă vreți, în care, o grămadă imensă de orez ar simboliza toate necazurile petrecute pe planeta noastră de la primii oameni și până-n prezent! Să ne imaginăm că fiecare bob de orez din această imensă grămadă ar reprezenta un necaz, o tragedie, o dramă ce s-au petrecut în trecut sau în prezent. Dacă am reuși (deși este imposibil) măcar să estimăm numărul de catastrofe, drame, tragedii, petrecute și cele în curs de desfăsurare, din grămada de orez s-ar ridica un munte impunător, pe lângă care Himalaya ar fi un biet deluşor nesemnificativ. Imaginați-vă situațiile horror ce-au tranzitat de-a lungul istoriei, de la primii oameni adăpostiți prin peșteri, neputincioși, fricoși, confuzi și flămânzi, bolnavi și nepricepuți, mereu vânați de specii mult mai dezvoltate fizic față de ei, până la tragediile din prezent. Miliarde de oameni răpusi în conjucturi tragice, războaie ce-au decimat civilzații, boli ce-au ucis milioane de ochi înlăcrimați, mame răpuse, prunci reduși la tăcere, tineri secerați în bătălii, copii ce și-au dat ultima suflare sub privirile încruntate ale naziștilor. Infinitele drumuri spre cimitir, unde fiecare am lăsat pe cineva drag. Toate lacrimile prelinse pe obrajii copiilor orfani sau strigătul de disperare al copiilor ce mor zilnic de foame în Africa. Un munte colosal de întristări și întrebări fără răspuns. Și-n toată această situație dramatică, în muntele nostru de orez, întâlnim religiosi care prin ignoranța lor deja celebră vor cumva să mușamalizeze printr-o indiferență reflectată de slaba și precara lor argumentație... Ei vor să argumenteze că în muntele imens de orez ar există câteva boabe, care studiate atent, ar dovedi existența vreunui sens și totodată a unei entități (zeu) superioare, așa că, în imensitatea haosului creat din pricina problemelor existențiale, religiosii ne prezintă câteva boabe ce-ar reprezenta câteva minuni obscure, întâmplate pe undeva: ba o icoană care plânge, ba un călugăr clarvăzător, ba, o lumină ce se coboară peste Ierusalim, ori vreun bun credincios darnic în fapte bune etc... Toate aceste boabe religioase obscure, inventate sau prost înțelese, nu vor putea niciodată explica sau motiva existența marelui munte care pare că este rezultatul firesc al destinului uman. Cu alte cuvinte: dacă ai lua grămăjoara de boabe de natură religioasă și-ai arunca-o peste muntele nostru, nici nu s-ar cunoaște diferența. Muntele tragediilor noastre rămâne tot acolo, și din păcate, se înalță în fiecare zi tot mai mult! Nimeni și nimic nu va schimba dramatismul realitățiilor noastre, nici măcar poveștile zeilor atât de frumos imaginți de mințile celor creduli! Dacă ar există vreun Dumnezeu, cu siguranță muntele de orez nu ar fi existat.