Dosoftei - Sfântul promotor de poezie religioasă - maria.filipoiu

Dosoftei - Sfântul promotor de poezie religioasă

Sfântul Ierarh Dosofteis-a născut la 26 octombrie 1624, cu numele Dimitrie Barilă, în nordul Moldovei - Suceava - și a fost primul cărturar român, promotor al poeziei religioase, care a scris Psaltirea în versuri. A învățat la Iași (Mânăstirea Sfinții Trei Ierarhi), apoi la Liov, unde a studiat limba latină, elenă, slavonă și polonă. Având relații cu patriarhul Moscovei, a adus din Rusia un teasc de tipografie cu litere, înființând o tipografie în Mitropolia din Iași și tipărind primele cărti liturgice. Despre iscusința de a scrie, cărturarul Dosoftei este remarcat de cronicarul Ion Neculce.
„Acest Dosoftei mitropolit nu era om prost (simplu) de felul lui. Și era neam de mazâl. Prea învățat, multe limbi știa: elinește, slovenește, și altă adâncă carte și-nvățătură. Deplin călugăr și cucernic, și blând ca un miel. În țara noastră, pe ceasta vreme nu este om ca acela.” (Ion Neculce)
A fost unul dintre cei mai mari cărturari din istoria română, care a introdus religia in școli, fiind primul poet național și primul versificator al Psaltirii (Psaltirii) în tot Răsăritul ortodox. În versuri este conturat caracterul clericului, de smerenie în rugăciune.
„Să nu mă-nfruntez, Doamne, la ceas de mânie/ Când îm vei lua sama, cu a ta urgie/ Ce-ţ fie, Doamne, milă de-a mea lângegiune/ Oasele mi le strânge cu vindecăciune/ Mi-i sufletul în groază şi-n grea turbureală/ De zua cea de samă şi de sârguială/ Pănă când, milostive, vei face zăbavă/ Să mă-ntorci din pierzare la svânta ta slavă?/ Ce te milostiveşte de mă izbăveşte/ Cu a ta bunătate ce ţî să vesteşte/ Că în moarte nu-i nime sa te pomenească/ Dară-n iad cine poate să-ţ mărturisască?”
A fost primul traducător din literatura dramatică universală și din cea istorică în în limba română, primul traducător al cărților de slujbă în Moldova, primul cărturar român care a copiat documente și inscripții, unul dintre primii cunoscători și traducători din literatura patristică și post patristică și care a contribuit la formarea limbii literare românești.
Călugărit la Probota (1648) sub numele Dosoftei, a fost ales episcop de Huși (1658-1660), apoi de Roman (1660-1674). A fost mitropolit al Moldovei între 1671-1686. Din 1665 a început lucrul la opera „Psaltirea în versuri”, pe care o va tipări la mănăstirea Uniev din Ucraina, în 1673, în care se întâlnesc elemente ce amintesc foarte ritmul și sistemul de rimă al poporului - începutul poeziei scrise a românilor.

Mitropolitul Dosoftei - calea sfințeniei

În toamna anului 1686, datorită evenimentelor politice din acea vreme, a fost dus în Polonia, de oștile regelui Jan Sobieski, unde a rămas până la sfârșitul vieții.
Luat ostatec împreună cu tezaurul Mitropoliei și cu moaștele Sf. Ioan cel Nou, Mitropolitul Dosoftei a trăit ultimii ani ai vieții sale pământești departe de țară, dar a continuat lucrarea sa cărturărească și a păstrat mereu legătura cu ierarhii ortodocși de la Moldova, Moscova și de la Kiev. Pentru a aplana conflictele teologice privind epicleza euharistică mitropolitul moldovean a tradus din elinește în slavo-rusă scrieri ale Sfinților Părinți Ioan Gură de Aur, Efrem Sirul, Gherman, patriarhul Constantinopolului, Simeon al Tesalonicului, argumentând astfel dreapta învățătură a Bisericii. Păstor dreptcredincios și jertfelnic, sfântul ierarh a îndurat cu demnitate asprimile și lipsurile, purtând de grijă comunității sale ortodoxe care se afla în Polonia.
Sfințenia vieții lui strălucea nu numai asupra fiilor duhovnicești, chiar regele Jan Sobieski venea adesea la castelul de la Stryi, unde locuia sfântul mitropolit al Moldovei, ca să participe la slujbe cu familia și să-i dea cinstire cuvenită.
În ciuda presiunilor care s-au făcut asupra lui, Sântul Ierarh Dosoftei a rămas ortodox până la trecerea sa la veșnicie, la 13 decembrie 1693.
Din mărturiile călugărilor care l-au însoțit în exil aflăm că sfântul și-a cunoscut vremea chemării sale la veșnicie de către Domnul. Sfântul Ierarh al Moldovei - Dosoftei - a fost înmormântat la Biserica „Nașterea Domnului” din Jolkiew, astăzi în Ucraina.
Pătimind încercări și multe necazuri în această viață trecătoare, Sfântul Dosoftei rămâne peste veacuri un teolog al întregii Ortodoxii, ierarh cu viață sfântă și neîntrecut învățător al dreptei credințe în limba poporului său. Luminat de harul Duhului Sfânt, el a slujit cu dragoste Biserica Mântuitorului Hristos, cu smerenie și fapte minunate, iar acum se roagă în ceruri pentru mântuirea sufletelor noastre, iar noi îi cântăm psalmii.

Sfântul Dosoftei - stâlp al Ortodoxiei române

Sfântul Dosoftei rămâne unul din stâlpii Ortodoxiei prin strădania cronicarilor români.
„Prin Psaltirea «pre verșuri tocmită» se așează primele pietre durabile la temeliile limbajului poetic românesc, iar mitropolitul-poet, cu talent, intuiție și dăruire, a pus aceste stihuri la îndemâna oricărei suferințe și oricărei speranțe”. (Nicolae Iorga)
„Psalmii în versuri ai lui Dosoftei au străbătut locuri îndepărtate și mulți în ceasuri de tristețe, au repetat versurile frumoase de plângere”. (N. Iorga)
„ La apa Vavilonului,/ Jelind de țara Domnului, Acolo șezum și plînsem,/ La voroava că ne strînsem/ De te-aș putea uita-te,/ Ierusalime cetate...”
A scris și versuri originale la stema Moldovei: „Stihuri la luminatul herb a Țării Moldovei”, care prefațează Psaltirea. Stilul arhaic în care a fost configurat textul poetic arată originalitatea limbii materne.
„Năzuiescu-ț, Doamne, de mă-nvață/ A nu face lucruri ce ți-i greață/ Că tu, Doamne, îm ești Dumnezăul/ Carele mă scoț de la tot răul/ Și duhul tău cel bun mă va duce/ La pământul cel dirept și dulce/ Pentru vestea svântului tău nume/ Să-m dai viață direaptă pre lume/ Și sufletul cu svânta ta milă/ Că eu îț sunt slugă de mainte Cu sufletul mieu, Dumnezău svinte.” (Dosoftei - Psaltirea în versuri)
Psaltirea în versuri a rămas un îndrumar de cugetări crestine si pilde duhovnicești:
„PSALMUL I
Ferice de omul ce n-a merge/ În sfatul celór fără de lege/ Şi cu răii nu va sta-n cărare,/ Nici a şedea-n scaun de pierzare./. Ce voia lui va fi tot cu Domnul/ Şi-n legea lui ş-a petrece somnul,/ De să va-nvăţa de zî, de noapte,/ Să-i deprinză poruncile toate./ Şi va fi ca pomul lângă apă,/ Carele de roadă nu să scapă./ Şi frunza sa încă nu-ş-va pierde,/ Ce pre toată vremea va sta verde./ Şi de câte lucrează, sporeşte,/ Şi agonisita lui va creşte./ Iară voi, necuraţâi, ca pleava,/ De sârg veţ cunoaşte-vă isprava./ Când s-a vântura dintr-are vravul,/ Vă veţ duce cum să duce pravul,/ Şi cu grâul n-iţ cădea-n făţare,/ Ce veţ fi suflaţ cu spulbărare./ Şi la giudeţ nu vă s-afla locul nu veţi./ Să vă sculaţ, ce-ţ pieri cu totul./ Nice păcătoşii din direapta / Vor fi cu direpţii să-ş ia plata,/ Că celór direpţ Domnul le vede/ Toată calea din scaun ce şede. Şi calea păgânilor cea strâmbă/ Va pieri, şi vor cădea-n grea scârbă.” (Dosoftei - Psaltirea în versuri)
Ca episcop de Roman a revizuit traducerea Vechiului Testament făcută de Nicolae Milescu, care s-a tipărit la București, în 1688. În timp ce se afla în exil în Polonia, a tradus introducerea (prologue) dramei Erofili, scrisă de poetul cretan Gheorghe Hortatzis (începutul sec. XVII), inspirată, la rândul ei, din piesa Orbecche a italianului Giraldi, păstrată fragmentar (154 de versuri); începe acum și traducerea Dogmaticii Sf. loan Damaschinul (se păstrează 4 capitole din cartea I).
La rugămintea patriarhului loachim al Moscovei și a mitropolitului Varlaam lasinski al Kievului, a tradus din grecește în slavo-rusă mai multe lucrări teologice: „Scrisorile Sfântului Ignatie Teoforul,”, „Constituțiile Sfinților Apostoli”, „Istoria bisericească și privire mistică a patriarhului Gherman I al Constantinopolului” (o explicare a Sf. Liturghii), „Dialog împotriva ereziilor, și despre credințe noastre a lui Simeon al Tesalonicului”,40 de cuvântări (Mărgăritare) ale unor Sfinți Părinți (34 ale Sf. loan Gură de Aur). Tot atunci a alcătuit, în slavo-rusă, o culegere de texte patristice și liturgice despre prefacerea Sfântelor Daruri.
Ca monah la Probota, a tradus, pentru prima oară în românește: „Istoriile lui Herodot”, „Cronograful lui Matei Cigalas”, un Pateric grecesc, cartea „Mântuirea păcătoșilor a lui Agapie Landos”, și fragmente din „Viața și minunile Sf. Vasile cel Nou”.
Cele mai reprezentative cărți lăsate moștenire românilor sunt:
„Psaltirea în versuri”, „Acatistul Născătoarei de Dumnezeu”, „Dumnedzăiasca Liturghie” (Iași, 1679/ 1683), „Psaltirea de-nțeles”, (Iași, 1680 - în slavonă și romană),slavon și romană), „Molitvălnic de-nțeles”, ( Iași, 1683), având, după prefață, un „Poem cronologic despre domnii Moldovei, cu 136 versuri”, „Patimile preste an” (Iași, 1683), „Viața și petrecerea sfinților”, 4 volume (Iași, 1682-1686).
Sursa: Wikipedia https://ro.wikipedia.org/wiki/Dosoftei_Baril%C4%83
Cea mai frumoasă mărturie prezenței spirituale din Sf. Ier. Dosoftei rămân psalmii - sanctuar de reculegere în vremuri de restriște.

PSALMUL 18
„Zi din zi voroava izbucneşte,
Şi noaptea din noapte gând vesteşte,
Cât nu este graiuri să s-ascunză,
Sau cuvinte să nu să răspunză.
Că le-au ieşit vestea-n tot pământul
De ce-au grăit ş-au răspuns cuvântul.
Să s-auză la toţ preste ţară,
Să-nţăleagă marginea de-afară,
C-au întinsu-ş sălaşul în soare,
De scripeşte şi dă strălucoare,
Ca un mire când stă de purcede
Dintr-a sa cămară unde şede,
Făcând voaie bună de drum mare
Ce-a s-alerge ca un bóinic tare,
Cu purcesul din ceri, de la capăt,
De-ş opreşte tâlnişul la scapăt.
Şi nu-i nime să-i scape de boare,
Să s-ascunză de dâns la răcoare.
Aşe-i legea Domnului cea svântă,
Fără vină şi fără de smântă.
Sufletele-ntoarce cătră sine,
A dori de Domnul, cum să vine.
Mărturia ta, Dumnezău svinte,
Credincioasă, dând pruncilor minte.
Dereptaţâle ţ-sunt adevere,
De nu fac nimăruia scădere,
Şi veselesc inemă curată,
Din porunca ta cea luminată,
Ce-ntăreşte ochii cu lumină,
În frica ta, Doamne, cea senină,
Carea preste toţ vecii trăieşte,
De te cântă şi te proslăveşte.
Giudeţele ţ-sunt, Doamne, direpte,
Adevere, şi nu sunt deşerte.
Ca aurul cel bun sunt dorite
Şi ca piatra cea scumpă iubite.
Şi cu ce cu altă le-aş răduce?
Că sunt şi decât stredea mai dulce.
Pentr-aceea şerbul tău le ţâne,
Păzându-le întregi, cum să vine,
Pentru să ia cu asupră plată
Din mila ta cea nemăsurată.
Numai cine s-ar lua aminte
De greşele, de căderi cumplite?
Şi de-ascunse ce-am făcut cu greaţă
Să mă curăţăşti pănă-s în viaţă.
Şi de celea carile-s streine
Să mă aperi, Doamne, cum să vine.
Că de nu mi-ar putea să-mi învince,
Atunci aş fi în bună ferice.
Ş-atunci aş fi curăţât de toate
De greşele celea ce-s de moarte.
Ş-ar fi atunci cu bine priìmite
A rostului mieu, Doamne, cuvinte,
Şi inema mea mi s-ar deprinde
Pururea nainte-ţ luând pilde.
Dumnezău, că tu mi-eşti agiutoriul,
Tu mi-eşti, Doamne, şi izbăvitoriul.
Amin! “
Dosoftei - Psaltirea în versuri/ 1673. Ediţie critică de N. A. Ursu. Iaşi, 1974.

Dosoftei - Sfântul care a adus limba română în Altarul Ortodoxiei

Ţările Române, aflate la graniţa celor două mari tradiţii, au oscilat în folosirea limbii liturgice. Studiile lingvistice au demonstrat că, în primele secole, strămoşii noştri au folosit limba de acasă şi la biserică. Apoi, o dată cu introducerea paleoslavei în Cancelaria Domnească şi în actele oficiale, această limbă a ajuns şi pe buzele slujitorilor sfinţiţi. Primele cărţi caligrafiate, apoi tipărite, au fost în slavonă. Abia prin secolul al XVI-lea, în cărţile de cult s-a simţit nevoia limbii române. Dar, influenţa era prea mare. Textul a fost păstrat în slavonă, iar povăţuirile tipiconale sau practice au fost prezentate în limba română.
Cu toate acestea, oamenii nu au încetat vreodată a se ruga româneşte, a trăi româneşte. Începând cu mitropolitul Dosoftei în Moldova, diaconul Coresi, care a activat atât în Ardeal, cât şi în Ţara Românească, până la mitropolitul Antim Ivireanul – cu toţii şi-au dorit ca poporul să se roage în limba strămoşilor. Mărturisitorul Antim Ivireanul scrie în prefaţa unei cărţi: „Românii noştri în biserică stau ca boii, neînţelegând ce se citeşte şi ce se cântă şi ies din biserică fără niciun folos, am hotărât a preface cărţile din limba slavonească şi grecească în limba noastră proastă românească, dar a noastră şi a le da la lumină!”.
Sfântul român care a avut curajul să ducă limba română în Altarul Ortodoxiei, a fost mitropolitul Moldovei, Dosoftei – în secolul al XVII-lea.
Născut, crescut şi educat într-o familie profund românească, Dosoftei Barilă a profitat şi de şcolile occidentului. La Liov, unde a studiat la Şcoala Frăţiei Ortodoxe, a învăţat limbile clasice, greaca şi latina, apoi slavona bisericească, ucraineana şi polona devenind, astfel, unul dintre poligloţii vremii. Această erudiţie i-a permis să se gândească la introducerea limbii româneşti în cultul liturgic. Avea, prin educaţia sa, instrumentele necesare. Astfel, convingerea de căpătâi a marelui mitropolit a fost aceea că poporul trebuia să înţeleagă slujba Sfintei Biserici: „să-nţăleagă toată spășenia lui Dumnedzău cu întreg înţeles”.
Din dragoste pentru poporul român şi limba română, mitropolitul a cerut Patriarhiei Constantinopolului binecuvântarea pentru tipărirea unor cărţi cu textul liturgic în limba ţării. Deşi argumentarea a fost bine construită, răspunsul a fost negativ, considerându-se o inovaţie introducerea limbii române în cultul liturgic.
Cu toate obstacolele, mitropolitul Dosoftei a făcut primul dar limbii liturgice româneşti şi întregului popor român: Dumnezăiasca Liturghie (Iaşi, 1679). Cartea a fost retipărită într-o ediţie îmbogăţită, în anul 1683, reprezentând prima traducere în care erau cuprinse toate cele trei Liturghii în limba română. „Din cât S-au îndurat Dumnedzău de ne-au dăruit mila Sa, dăruim şi noi acumu deodată acest dar limbii româneşti, svânta Liturghie, scoasă pre limba rumânească de pre elinească, de lauda lui Dumnedzău să-nţăleagă toţ carii nu-nţăleg sârbeşte sau elineşte. Carea primind ca un odor cel mai scump ceresc, pre Dumnedzău să lăudaţ, şi pre noi la svânta rugă nu uitareţ, şi fiţi sănătoş”. (Dosoftei - Dumnezeiasca Liturghie)
Lucrarea a fost, cu adevărat, o temelie a limbii liturgice româneşti. De această traducere s-au folosit toate ediţiile ulterioare. Astfel, liturghierele editate de Sfântul Mitropolit Antim Ivireanul (Târgovişte, 1713), de mitropolitul Iacov Putneanul (Iaşi, 1759) sau de mitropolitul Veniamin Costachi (Iaşi, 1818) au la bază limba poetică a mitropolitului moldovean. În aceste condiţii, putem afirma faptul că Sfântul mitropolit Dosoftei este părintele Liturghierului românesc.

De la text liturgic, la poezie românească - temelia limbii religioase

Având sprijinul spătarului Nicolae Milescu, Mitropolitul Dosoftei a primit de la Moscova un teasc tipografic. Printre primele cărţi care au văzut lumina tiparului în româneşte se numără Psaltirea în versuri şi Acatistul Născătoarei de Dumnezeu. Cu 8.643 de versuri aşezate în peste 500 de pagini, Psaltirea este o premieră în istoria literaturii române.
Iată cum vorbea, peste ani, Mitropolitul Veniamin Costachi – despre impactul Psaltirii: „Stihurile lui David, în vers românesc, desfătau auzul intelectualilor, tinerii şcolari din aşezămintele de cultură de la curţile domneşti, mănăstiri şi biserici, respirau graiul lui Dosoftei. Datorită frumuseţii graiului, această carte lua drumul către toate ţinuturile locuite de români. Spre aceşti mulţi, talpa ţării, pavăza şi slava ei, îşi îndrepta el dragostea”.
Mai târziu, George Călinescu, în „Universul poeziei” (1947) şi în „Istoria literaturii române de la origini până în prezent” (1941), afirmă că „geniul poeziei lui Eminescu, Macedonski, Alecsandri, Arghezi şi Blaga au la temelie versul mitropolitului Dosoftei, făuritorul stihologiei româneşti”.
La Iaşi, prin Sfântul Dosoftei îşi au începutul două mari tezaure ale poporului nostru: limba liturgică şi versul românesc. Român, ierarh, poet, erudit, poliglot, patriot şi martir pentru ţară, Sfântul Dosoftei a liturghisit şi a versificat în limba pe care a învăţat-o din leagăn - româna - mărturisind tuturor că putem vorbi cu Dumnezeu şi în româneşte. (Doxologia.ro)

Rugăciune către Sfântul Dosoftei - Mitropolitul Moldovei

La praznicul Sf. Ier. Dosoftei - Mitropolitul Moldovei se cuvine a spune rugaciune, spre slava lui Dumnezeu.
„O, preaînțelepte, Sfinte Ierarhe Dosoftei, cel ce ai fost trimis de Dumnezeu, la vreme de strâmtorare să fii pavăză Bisericii Moldovei, pentru credința, blândețea, răbdarea și milostenia ta, chipul îngeresc ai primit și vrednic te-ai făcut de înălțimea chemării arhierești, roagă-te lui Dumnezeu pentru neamul românesc!
Înțelept tâlcuitor al dreptei credințe, luminător și sfințitor al limbii române, mare iubitor al sfinților și al Sfintei Liturghii te-ai arătat, Sfinte Ierarhe Dosoftei, întrucât te-ai învrednicit să stai în preajma Sfintei Treimi, te lăudăm, cântăm și fericim viața ta curată și multa osteneală pentru credința și lucrarea Bisericii lui Hristos!
De aceea te rugăm, păstor luminat al Bisericii și împreună-liturghisitor cu îngerii în ceruri, ajută-ne cu mijlocirile tale câtre Dumnezeu să dăruiască poporului nostru tăria dreptei credințe, bucuria vieții sfinte și rodirea faptelor bune; să ocrotească pe părinți și pe copii, să vindece pe cei bolnavi și să mângâie pe cei întristați; să sporească dragostea noastră, a tuturor, pentru cei săraci, singuri și neajutorați; să ne ajute pe toți să împlinim poruncile Evangheliei lui Hristos, spre slava Sfintei Treimi și mântuirea noastră!
Apărătorule al Ortodoxiei și învățătorule al sfințeniei, păstor blând ca un miel și mare dascăl al Sfintei Liturghii, Părinte Ierarhe Dosoftei, roagă pe Hristos-Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre! (Doxologia.ro)
Cu ale lui sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi, românii de pretutindeni, spre slava și închinăciunea Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea în vecii vecilor!
Amin!

Maria Filipoiu - poet, exeget, jurnalist UZPR