Poezii despre Viaţă:

străzi întunecate şi
oameni de ceară
îngenunchind
cu gurile de sânge

S-a ridicat cortina, actorii poartă măşti,
Scenariul este trist iar teatrul de duzină,
În forfota bizară ,cu lacrimi prea fireşti,
Un clovn posomorât cântă atent la mandolină.

cu pânze de păianjen
crescute
în colţurile gurii
zâmbim a cântec

Suivant
une
des
directives de la poésie

Urmând
una
din
directivele liricii

Azi luna pare mai îndepărtată
iar noaptea are-o stranie magie...
Nu pot să dorm și cine să mai știe
de ce mă simt, de-o vreme, vinovată.

Când lumea va porni grăbită
declicul tragic și final,
tu să mă minți că se invită
monarhi la ultimul lor bal.

Gândul n-are mâini,picioare,
Zboară peste mări,în zare,
Printre ani,pătrunde clipe,
Parcă ar avea aripe.

Se scurge timpul,zilele, sunt surde.
Zadarnic le tot ceri să zăbovească.
Nepristan, firele de păr o să albească.
Regretele, la o adică, par absurde.

port în degete
sângele meu rece
- copil sărman -
rămas fără de graniță