Poezii despre Viaţă:

spun unii c-o să fie frig
prelungi ninsori pe lume or să cadă
poate-o s-aprind un foc privind spre stele
între nămeți și oameni de zăpadă

Imi ațipise îngeru-n amiază
poate de-atâta liniște năuc
și, ca în satul fără câini de pază,
în suflet îmi intrase un haiduc.

mor visele în țara-n care dreptatea-i scoasă la mezat
au fost numite trădătoare, de rătăciri le-au acuzat

cu împăcare de icoană puneau, cântând despre apus

la praznicul cuvintelor mele
de bună voie mă voi îndurera
strângând la piept marama ca
pe o iubire postumă voi și lăcrima

*ca o stea căzătoare*

clar de lună clar de lună,
răsărit de ochi în spumă
zidul împrejur m-adună
clar de lună, clar de stea,

*un salt sau un pas în afara ta*

mai reci decât toate cuvintele mai
stins decât toate gurile de şarpe
se deschideau buzele mele încremenitele
acoperindu-mi umbrele fugare

Vezi? iarba cucerește-ncet asfaltul.
Orașul e de-o vreme somnoros..
Speranța-și poartă hainele pe dos.
Noi alergăm dintr-un oraș în altul.

*travestiuri prin mine*


fugărită de-un soare sinucigaș amiaza și-ascunde disperarea încinsă