Poezii despre Toamna:

Peste văi pădurea cântă cu ochi verzi de peruzea
Alinând întreaga fire cu murmur de rămurea,
Cerul ca o boltă-aprinsă de un ochi incandescent
Străjuieşte orizontul cu un zâmbet inocent.

Rânduri de dezamăgire dincolo de fereastră
În noua ordine dictată de sistemul riguros ;
nicio supraviețuire ,un ultim oftat in glastră
cu prețul deliciului de ceva ore de miros .

Rondelul unei dimineţi de Toamnă

O! Atâta-i de frumos, în zi de Toamnă,
Când se revarsă zorii-n picurii de rouă

Tuturor poeților
obijduiți

Trece Toamna zână

Rondelul unei seri de Toamnă

Când soarele coboară spre chindie
Şi se iveşte amurgul serii,... liniştit

Tăcerea toamnei când prelinge
O domolire pe alee
Văd Vremea printre frunze-n sânge
Cu silueta de femeie.

Tot mă rup să fug de sine,
Tot fug să mă rup din jale,
Iară drumul tot mă ține
Și-mi cad frunzele pe cale...

Parcă sunete de goarnă
Au nins arbori arămite,
Bolta-ntreagă se răstoarnă
Peste ape înlemnite.

Lin se-apropie de seară astrul secerat de nori,
dar nu-i nimeni să-l petreacă, e pustiu în parc și azi.
Doar un vânt ursuz își trece partitura peste brazi,
scuturând în mare grabă viața ultimelor flori.

Înlemni pădurea-n glasuri
Și nu poate să se miște,
Suspinând pe sub vozglasuri*
Trece-ncet un cârd de gâște.