Sorina - creaţii proprii

Printre frunze ce foşnesc obosite a-nserare,
vântul, cuibărit pe ramuri, mai oftează într-un vis,
fermecat de chipul tandru, al prinţesei din Tanis
cu făptură minunată şi privirile spre soare.

Dincolo de gândul nostru cerul pare-a fi o floare,
cu petale din iubire, albe aripi din iertare,
cu miresme de regină într-un univers de pace,
dinaintea întrupării ca un suflet să se-mbrace.

Că mărturisind cuvinte, nu ştiam că doare,
gândul zace printre dinţi, trec şi clipele uşoare,
murmur se aude-n inimi, precum ploile de vară,
nu ştiam că o nuanţă de lumină mă-nfioară.

Dacă...

Ne-ar creşte aripi dacă, am fi doar noi perfecţi,
am tot zbura iubind, pe raze de lumină,

Albastru-n cuprins.

În noaptea ce-nghite pădurea de soc,
salcâmii-ciorchini şi lacul cu totul,

Vicleana primăvară

Când vântul prinde aripi, călătorind hoinar,
iar sufletul tânjeşte spre cer senin, albastru,
petale roz de floare se-aştern imaginar,
plătind a lor cădere în argintat piastru.

Cercurile lui Dante.

Pentru fiecare lipsă a virtuţii, răsplata vieţii de apoi,
pedeapsă e, într-o ferocitate de "nevoi",

Copacul fericirii.

Da, iubitul meu,
în micul nostru paradis,

Logica iubirii - răspunsul.

Iese cerul dintre ape, norii albi şi cenuşii
se adună peste luciul serilor târzii.