Poezii despre Singurătate:

MATERNITATEA IDEILOR

Îmi duc singurătatea la maternitate
să nască idee zămislită-n suflet

Sunt singur ca o barcă în plandemia lumii,
mă orientează-n spațiu un aspru pangolin,
privesc cum trece luna prin stinse constelații
şi-mi încolțesc în minte regrete şi venin…

Trecuseră atâția ani
Și tot ce rămăsese
Tânjea, ca-n vise de orfani,
Cuiva să îi mai pese

Ne-am adunat cu toţii, venind din depãrtare,
În casa pãrinteascã a unui camarad;
Însã de-aceastã datã simţim de la intrare
Miros de lumânare şi cetinã de brad.

Te caută,
Și nu te găsește,
Și luna o privește,
Și moartea îl ademenește,

Scene de foc

Bărbaţii odinioară iubiţi, transformaţi
în imagini însorite, cuvinte sacralizate

Azi noapte am visat
că valurile mării
au murit
iar luna s-a furişat

TĂCEREA SINGURĂTĂŢII

de Marian Florentin Ursu

Retorică
...
O, câte speranțe, câte vise, cât eres
Abundă-n omul cuprins de disperare,

Nașterea
...
Joc absurd. Pagini fără cuvinte
Le răsfoiește destinul câteodată,