Poezii despre Singurătate:

CICATRICI ÎN CEAŢĂ
de Ursu Marian Florentin
*
Parcă prin burgul de aramă doar ecoul,

Îți scriu din larma lumii zăpăcite,
De unde, trist, tot sângerează-un vis
Printre iubiri, trădări și compromis,
Din lumea unei Ane vii, zidite.

Pentru toate momentele când degeaba te-am așteptat
Pentru toate momentele în care doar eu am luptat
Pentru toate clipele în care nu m-ai suportat
Pentru toate vorbele spuse necugetat

Te vãd mergând nesigur şi încet,
La pas cu bãtrâneţea obositã.
Pari ca un cãlãtor fãrã bilet
Dar, la un loc cu gloata ce se-agitã.

Mi-aduc aminte merele de vară,
Când noi, copii, la mama mai eram,
Şi stând de vorbă câteodată seara,
Cu cât de mare poftă le mâncam !

Un zid, dărâmături într-o splendoare recalcitrantă
Legată de mâini cu lanțuri de fier veridice
Care să-mi stăpânească pofta de a mă zgâria pe trup.
Mă inund cu minciuni multiple într-o antonime care mă depășește.

Vreau să-mi plec fruntea
pe umărul amurgului
apoi să-mi întorc
privirea

Stam în mijlocul mulţimii
şi eram orb şi mut
de atâta singurătate,

Alături de iubiri xeroxate,
privesc în urmă lacăte de plumb
și sper la clipa când vor arde,
se vor topi pe muntele din scrum.

Stând pe un scãunel cu trei picioare,
Te întrevãd, la uşa din cerdac,
Gândindu-te la vremea viitoare
Şi la nepoţi: cum sunt şi ce mai fac...