Paparuz - creaţii proprii
- dreptate ai să mă cerţi
cuvintele mele sunt tot mai subţiri
aplecate uneori străvezii
şi mai ales seamănă prea mult între ele
aici soarele vine de sub acelaşi nuc
- recuzită
ai vrut un joben
negru
clasic
(nu pentru că ți-ar sta prea grozav)
- lui îi creșteau întrebările din piept
lungi
nesemănate
și urcau împletite haotic
până la streașina orizontului
- rotundul albastru
dimineaţa porneşte încet
prin trecutul necrozat
te bâjbâi braille anesteziat
pe singurul petec de zid
- spectatorul 1453
“noi suntem visătorii de vise
rătăcind pe malul singurătăţii
aşezaţi lângă pârâuri secate
pierduţi de lume şi uitaţi de ea”
- aş fi vrut
să îţi scriu o scrisoare
lungă
cu litere adevarate albastre
şi miros de liliac alb
- am să mă-mbăt în fiecare zi
şi voi muri puţin în fiecare noapte
n-am să mă vait să fie orice-ar fi
şi nici nu voi mai spune calde şoapte
voi adormi hoinar pe stradă
- singurătatea asta coboară pe draperi
i
(dumnezeu știe pe unde intră)
mă ascund sub canapea
- apoi mi-au interzis să te visez
de parcă fericirea mea
renăscută în somn
i-ar fi ucis câte puțin
în fiecare noapte
- să vorbești
de singurătate e interzis
ilegal
imoral
de singurătatea mea

Distribuie acest autor: