Paparuz - creaţii proprii

cântecul lebedei mă va legăna rotund
ca o împlinire
cine-mi ești să mă dai afară din mine
și de ce m-ai renaște din pântecul tău

lângă mine merge trecutul
cadenţăm amici
liniştit
uneori prin întuneric

iar adânca mută disperare
sufocantă rece
în care înot vlăguit cu o singură mână
e doar un vis infestat de un coșmar

pe străzi cu tălpile mute
copii îmbrăcați în blestem
mângâie ploaia
din visurile lor halucinogene

îngeri damnați pictează clopotnițe înaripate
prin cafasul ochilor încuiați prematur
coconi de fluturi păgâni cântă ave maria
pe o mie de voci

să fii magicianul meu în noaptea asta
îmi spui şoptit c-adori bărbaţii infernali
jucăm blackjack pe dragoste
pe moarte

un sax rasat cu ștrasuri
și cu surdină fină
olog de întâmplarea sărutului ucis
ne desenează aripi

să pun capăt cumva acestui război rece tăcut
în care fiecare din noi stă cu arătătorul armat
să schimb această întâmplare predestinată
unde aşteptarea eonică ne scufundă încet

de pe mănoasa preerie a inimii tale şi-a lăsat barbă
a ridicat o flamură cu blazonul singurătăţii sale
aşteaptă sezonul bizonilor
uneori e trist

ar putea fi direct proporţională
cu descoperirea propriului panaceu
stai lipită de ploaie numărând savant
clipele despărţirii de mine