Nicu hăloiu - creaţii proprii

Cârța
...
Din vremurile vechi, se mai ivesc ruine,
Menite veșniciei, zidării din piatră,

Pentru România, pentru demnitate
...
Suntem prinși aici ca într-un clește
Încorsetați de hoarde de dușmani,

Ars poetica
...
Aici e luptă, zbucium și vâltoare,
Aici este tărâmul presărat cu vise,

Întoarcerea
...
Când am plecat, m-am smuls din rădăcină,
Eram prea tânăr să-mi drămui viitorul,

Minciuna
...
Generalități:
În general, oamenii sunt mincinoși. Minciuna a devenit o unealtă universală multifuncțională, versatilă și atât de prezentă în regnul hominid încât a căpătat importanța și eleganța unui obiect de îmbrăcăminte, importanța și utilitatea unui colac de salvare, funcționalitatea și valoarea unui majordom ce administrează armonia și buna funcționare a darului vorbirii cu acțiunile qvasimajorității acestei specii remarcabilă, ajunsă după milioane de ani de transformări, dependentă de minciună. Minciuna salvează, minciuna este sabie și scut, atacă /apără, lipește /dezlipește, aprinde /stinge, coboară / ridică, minciuna deschide / închide, explică, justifică, promite, povestește, informează /dezinformează, formează / deformează, minciuna este totul în tot. De ce preferă oamenii minciuna? Ce îi atrage atât de intens către minciună? Eu cred că minciuna ține locul atributelor necesare, dar inexistente în viața oamenilor: curaj, sinceritate, generozitate, cinste, corectitudine, bunătate, etc. Minciuna este un soi de proteză a uneia sau mai multor caracteristici necesare individului pentru a se descurca într-o lume concurențială, a cărei existență este bazată aproape exclusiv pe minciună. Minciuna este creatoarea de măști, este make-upistul profesionist ce dacă nu ascunde defectele, protezează lipsurile și creează individului o interfață de interacțiune cu semenii.

Închisoarea
...
N-ai avut bani și ai făcut-o lată:
Cum n-aveai niciun fel de experiență,

Evolved hominis
...
Omul deștept și evoluat, omul cu conștiința trează,
Nu se-amestecă-n tărâțe, nu-și bagă nasul în troacă

În fiecare zi
...
Am fost cândva şi tânãr şi frumos,
Îm faţa mea, nu rezista vreo fatã,

Teiul tău
...
N-ai vrut să pari mai mare și mai plin de-avânt
Te arătai în lume așa cum erai, firesc și natural

Cântul mării
...
Și ce mi-aș mai putea dori,
Viața a-mi desăvârși,