M Horlaci - creaţii proprii

Suflet de pământ

Eu, am murit prin vers de multă vreme
Vă scriu acum din recele mormânt,

De sat îndrăgostit

Peste Moldova, toamna-i ruginie
Siretul curge, repede, în valuri

Rămân

Pe placul nimănui eu nu voiesc să fac
Sunt vocea poeziei născută-n capul meu

E poezia-n mine-o lumânare
Ce arde-ncet cu picurii fierbinți,
Si-o catedrală-n care pe altare
În loc de cruce, treizeci de arginți.

Doar să crezi

M-am războit cu toamna pân' la sânge
Si-n trupul meu cad frunzele grămezi,

Amin!
Plânge teiul sacru coplesit de dor
Luna se coboară peste Ipotești,
Tu, Luceafăr blând, îmbătat de-Amor

Zbor!

Pe cerul toamnei presărat cu nori
În stoluri cenușii cocorii zboară,

Prin văzduh se-aude-o goarnă,
Nori-s negrii, dar cuminți,
Vântul frunzele răstoarnă,
Findcă-i toamnă.

Tu!

Tu, steaua dintre stele ce-ai coborât din aștri,
M-ai copleșit cu cerul din ochii tăi albaștri.

Muză si iubire

În mine versurile dau târcoale
Cum dau târcoale lupii pe la oi,