M Horlaci - creaţii proprii

Impuritatea lumii simțirile îngroapă,
Lingușitorul cere păcatele mărunte,
Înzăpezit, cuvântul nu poate să-l înfrunte
Și suferă-n tăcere când frigul îl înțeapă.

se duc lupte mari la mansardă
pasărea zdrobită de-năltimi se lasă uitată-n cădere
în fiecare clipă steaua
lăsând urme cenușii

Tânjind după iubiri nescrise,
Metalic, sună prin oraș,
Un scârțâit de uși închise
Și ziduri fără peisaj.

Poeții singuratici simt muzica prin vene,
Ce veche li se pare, ce dulce pare-a fi
Romanța care curge prin nopți italiene
Și dragostea ce arde în clipele târzii.

Mi se răcesc obrajii și lacrimile-ngheață,
Pe neștiute gerul pietrifică simțiri,
Asediat, edenul înfrângerea învață,
Adam-ul răscolește mormane de zidiri.

La moartea unui înger

Cu-aripile-ți frânte căzut-ai și sângeri,
Te zbați, frământarea mușcă din lut,

Lăcrimat, cuvântul explodează-n stele,
universul minții zace prăfuit
de uitarea care curge prin perdele
dăruind tăcerii chipul unui mit.

inventându-se pe sine
părăsind casa olarului
devenit patron
în magazinul jucăriilor

Străinul

Mitică Horlaci

într-un suflet pârlog
zăresc printre buruieni
sălbatică ființă
la ierburi ce-n valuri