Iulia.dragomir - creaţii proprii
- Pe cale
Pe cale
Mreană, mreană, năzdravană,
Fiica Domnului, Ileană,
ai trecut pârâul clar,
- Adevărul
Adevărul
Din adevărul ce trăiește-n tine,
din al vieții mers,
arată-mi totul,vers cu vers,
- Nădejde
Nădejde
Măi, bădie, ochi frumoși,
viața, în priviri, o coși,
ungi cu miere buza mării,
- Zâmbetul Lui Dumnezeu
Zâmbetul Lui Dumnezeu
Peste deal, într-o vâlcea, îmi stătea mândra, stătea,
cu ochii, azur topit, migdalați de asfințit.
Lua culorile din dor și le prindea în fuior,
- Chipul iubirii
Măi, dragostea are chip!
Desparte apele de nisip.
Te fură din depărtare,
te poartă până la soare,
- Monolog
Această zi de toamnă muzicală
mă poartă templier într-a clepsidrei gală,
își scurge peste suflet urma cristalină,
născută din potop de viață plină.
- Sete
Te privesc cu ochii lipiți
să mi te sorb între coaste prin clipa, căuș, de băut dorul mărilor.
Te privesc ca la culesul strugurilor
din care se bea mai târziu vinul de împărtășanie
- Dragostea
Număr pe degetele de la o mână flăcările
care au urcat în raiul privirii
să lumineze palma cerului.
E un punct comun în care se întâlnesc visele încheieturii,
- Dor
Prin tot văzutul caut ungerea cu mir,
Pe umeri, printre coaste, amintiri cer bir,
Privirea traversează anii măturați de vânt
Lunatică, am intrat și-am ieșit din Cuvânt.
- Topitul din priviri
Când eram numai de-o șchioapă,
credeam că soarele răsare de aici, din grădină.
Pipăiam a florilor tulpină,
le mângâiam petalele parfumate,

Distribuie acest autor: