Gustavo El - creaţii proprii

Să nu te temi iubito,în veci c-ai să mă pierzi
Fidel te-oi aștepta,sub ramurile verzi
În crâng când or zburda,vietăți rumegătoare
Te-oi aștepta femeie,să-mi dai iubire mare

În ploaie de toamnă,cu nori plumburii
Cărându-și cu greu ghiozdănele
Trec zgribuliți de la școală copii
Și-abătuți se feresc sub umbrele

Păstrează-mă,de crezi că merit
În valul gândurilor tale
În sufletul ce-a fost ferit
De-a freamătului jale

N-ai să știi niciodată
Cum umblam ziua toată
Să găsesc al tău chip
Ce-ntr-un ceas m-a vrăjit

Și-ți mai aduci aminte de vraja
Ce-a-nvăluit în amor,a noastră persoană
Sau poate de nisipul și plaja
Pe care te veneram,sfântă icoană?

Doar ploaia ne știe,în fiecare amurg
Dorințe și vise,ce-n treacăt se scurg
Ascunde în stropi,secrete nespuse
A unor persoane,de viață supuse

Și rând pe rând se duc ca vântul
Toți anii și-ale lor pățanii
Trec peste noi cu tot avântul
Cum peste munți mai trec huțanii

Și-n gelozie mă scald pui frumos
Că marea-ți atinge,trup unduios
Si socoteală le-aș cere,celor din cer
Că moftul acesta,nu pot să-ți ofer

Iubești,când pentru ea ai străbate
Și munți sau înguste poteci
Pentru-a vedea că pe săturate
Ea râde,în nopțile reci

Și-ți amintești iubito acea clipă
Cu buze dulci,când trupu-ți mângâiam
Când parcă îngerii cu-a lor aripă
Ne protejau când ne iubeam?