Gustavo El - creaţii proprii

În ochi,cu-o strălucire de cristal
Ce om,să se-oglindească n-ar dori
Și-n dulcele-i iz de mărgăritar
S-o-ndrăgosti cât ar clipi

Ea oricum n-ar fi înțeles
Că-n tot ce faci,tu vezi un sens
Și poate c-ar fi trebuit
Ca om,să te fi prețuit

Și tot încerci,crezând că poate,
Există-n lumea asta,și pentru tine-o jumătate
Ca fiecare om tânjești,după o viață lângă cineva
Sperând că lucru-acesta,va dăinui de-a pururea

De vrei să crezi,că și acum mi-e gândul
La chip frumos din depărtare
C-am adormit,nopțile-ntregi de-a rândul
Urând parcă pe fiecare.

Și sper,că va veni și vremea-n care
Atunci când „România” spui
Cu drag,să reprezinte fiecare
Doar interesele românului

Și mi-este dor,să mai existe cineva
Cum exista odată,pe al nost’ pământ
Om care,să își iubească patria
Și pe cei,ce-n a ei curte sunt

Prefer,această lume să o las
Și-n veci să mi se piardă urma
Căci nu vreau ca,cu fiecare pas
S-ajung unde mă duce turma

Și-ai vrea să crezi că-n lumea asta
Încă există bunătate
Că nu ne va lovi năpasta
Când ne-om umple de păcate

Și odă v-aduc vouă,ce-n chinuri ați murit
Că-ntr-o clipit-ați izbutit,o lume de-ați urnit
Ați reușit de ați trezit,în fiecare suflet
Speranța că-ntr-o zi,cu toți vom fi un zumzet

Scârbit de tot,în lume-aș vrea să fug
Unde nu sunt,în zdrențe oameni buni
Unde corupția nu este,ornată cu belșug
Și în picioare e călcată,credința de minciuni