Gustavo El - creaţii proprii

A cui e vina că-i noiembrie
Și-n piept îmi arde inima
Și c-aș plăti orice simbrie
Să scap de dor iubirea mea?

Sunt mame și-uneori bunici
Sau sunt între bărbați femei
Sunt și acum,și-au fost atunci
Doar niște “ele” lângă “ei”

Și de-o povară a scăpat
Cel ce-a plecat din astă lume
În loc de Domnul binecuvântat
Unde nu-s griji și nici costume

S-au dus și sunt demult apuse
Acele seri,de-ndrăgostire pline
Doar vorbele ce au fost spuse
Rămân,tristețea să-mi aline

E toamna,ce-a schimbat decorul
S-a așternut peste meleaguri
Până și frunzele-și iau zborul
Din pomi,în ale noastre praguri

Și am iubit mult timp,în taină
Un suflet pur în mintea mea
Și am visat să-mi fie haină
Îmbrățișarea ta de-a pururea

Și scriu în clipa cea de față
De noapte și-ale ei chemări
De vis,care se frânge-n zori
Cu-o nostalgie ce mă-nhață

Mi-e ceru-ntunecat de mii de gânduri,
Și munții mei,pe piscuri îl susțin
Iar viitorul curge tandru ca un vin,
Râvnit și negustat în mii de rânduri

Și muză-mi ești,copilă tu din vise,
Mă faci din inimă a scrie
De gânduri,parcă interzise
De simțuri,ce-mi trezești tu mie

De ce să te mai obosești copile
Nu vezi că tot ce faci e-n van?
Cu oameni care-ți frâng aripile
Cum oare să rămâi „uman”?