Gustavo El - creaţii proprii

Te porți de parcă-ți sunt povară,
De parcă nici n-am existat,
Ori ai uitat,în clipa cea amară,
Cine alăturea ți-a stat?

De ce să ne privim unul pe altul
Peste un timp,cu o răceală crasă?
Mai bine lasă-mă să uit de faptul
C-acum îți știu doar partea cea retrasă

E doar un “azi”,ca celelalte
Un „azi” în care n-am zâmbit
O zi ca de-obicei,fără de fapte
Un „azi” ce pare-a-mi fi sortit

Și ce mai fac?Pe-aici,mă lupt
Cu amintirea de-altădată
A unui om,ce sincer,l-am crezut
A fi - o fată minunată!

Cu siguranță,orice fată
Ce-i tânară și dezmierdată
Nu ar putea să înțeleagă
Iubirea,toată viața-ntreagă

Am revenit ca să-ți ascult
Același gând pribeag,ocult
Și-aș întreba,după mult timp:
“În noapte,lipsa mi-ai simțit?”

În lumea asta ți-e mamă numai una
Cum luptă ea,nu va lupta niciuna
Luptă ca pe tine,să te știe fericit
C-o viață pentru asta,cu greu ea a trudit

Este prea mic Pământul,să pot alta ca tine
S-o am drept companie,în serile senine
Și nici cristale rare,nu pot a ta privire
S-o poată egala,în a ei strălucire

Am să te caut,în orice clipă grea
În fiecare „ea” din viața mea
Am să îți caut chipul,glasul
Pe orice drum și la tot pasul

Și-ajung acum ca să constat
Că nu-i așa cum am visat
Că nu e om care să stea
La rău,la bine-n preajma ta