Gustavo El - creaţii proprii

Lumină din lumină pură,
Veșmânt mai alb decât zăpada,
Făcea întreaga Lui făptură,
Ca să zambească toată strada.

A așternut în mii de gânduri
Povestea anilor din spate
Și ne-a lăsat stiloul,printre rânduri
Mistere încă neelucidate

Rămai un ceas în așternuturi,
Rămâi,ca să te țin de mână,
Mai dă-mi iubirea de-nceputuri,
Că-n lipsa ta,sunt doar țărână.

DE CE?

De ce nu pot,de acei ochi
Să uit,să-i las departe-n zare?

Moare puțin câte puțin cel care,
De glasul florilor n-ascultă,
Acela ce găsește-o hibă-n zare,
Și tot ce Domnul a creat - insultă.

E un erou,ce-așează în catrene,
O lume pentru unii – ideală,
Așează versuri ce rămân perene,
Și prinde viaț-a sa cerneală.

Un strigăt mut,o umbră pală,
A devenit de-acum iubirea,
Un simplu vânt,ce în rafală,
Sădește-n suflet amăgirea.

Să te mai chem în patul de-altădată
În care-ai cunoscut,de-atâtea ori,iubirea?
Ori să-ți cerșesc amorul,bucată cu bucată,
Primind,în schimb,doar amăgirea?

Un ceas,o seară,strânge-mă la piept
Fii lângă mine pentru-o viață
Alină-mi sufletul acesta biet
Redă-mi,acea idee de „speranță”

Și cum mi-e azi,te-ntrebi femeie?
Ei bine,nu așa cum speri
Am căutat,”cu tine” să se-ncheie
Un drum de-al meu,spre nicăieri.