Florinpaun - creaţii proprii

Distribuie acest autor:

  • Amintirea

    Omule, unde-ai putea c-amintirea s-o afunzi,
    Să nu te mai afle și-naintea ta să nu mai fie?
    Cât de iute ții să fugi și, cât de bine te ascunzi,
    E acolo, e de când! O fiară-i de potop și râie!

  • Singurătate

    Când mi-a mai fi, singurătate, ca să plec
    Prin noi sălbăticii încovoiate de blestem,
    A jalei luncă, întovărășit, eu s-o mai trec,
    Și steaua să-mi abat de l-al tău cherem?

  • Oare frumusețea ta

    Oare frumusețea ta e din altă seminție,
    Din altă plămădeală de apă și pământ?
    Al tău glas îi poartă un rest de modestie,
    Dar inimile-s surde și fără de veșmânt.

  • Când tu

    Când tu genunchiul ți-l îndoi,
    Sub al tău călcâi, omătul arde.
    Țurțurii zbârlesc prin salt vioi
    Și fulgu-n drept cu tine, cade.

  • Pe-acel culoar de ispitiri

    Pe-acel culoar de ispitiri
    Unde mâini le-am întrecut,
    C-un dor de ele amintiri,
    Mă prinde-al zilei început.

  • De ne-om revedea

    Tu mustră-ți ochii ce vor a se nunți,
    Că n-a mai fi de ei și azi să mă anin.
    Împiedicați, ținea-vom pasul tot senin,
    Ce-a fost și ce n-a fost, vom le minți.

  • De-ai vrea

    Când pleci, de-i noapte, lampa n-o porni,
    De-ţi voi caută obrajii, să-i cred oriunde.
    Cum pleci, de vrei, din loc perna n-o urni,
    Acolo să revin când tu mai ești niciunde.

  • Iată!

    Iată! Lângă gura ce-o cinstești, patinează umilirea -
    insipidă,
    e vreme de plâns.

  • O coardă mută pe ocean

    Am crezut în ziua fără tine,
    În măguliri sărace și puține,
    În ochi ce încă n-au clipit,
    Și-n veșnicii ce n-au iubit.

  • Prologul nopţii

    Când întunericul consumă culorile arzânde,
    Ochii cei strigați își caută stăpânele râzânde.
    Cum felinarele iuțite, șlefuind poteci vărgate,
    Tremure surprind în bănci şi umbre ocupate.