Florinpaun - creaţii proprii

Distribuie acest autor:

  • Un moment de-o veșnicie

    Ești, cum tu apuci de pragul ros și prăfuit,
    Râzând ș-aștepți, l-a ușii clanță să-ți desfac,
    Cu ochi din care și îngerii-și pe-ai lor prefac,
    Un moment de-o veșnicie, în mine găzduit.

  • Simțăminte-n fel și fel

    Iată! Fee, în uniforme pământești, s-arată iar,
    Luând cu ele al viselor curaj de-a răzbuna.
    De pe crengile-nfrunzite, tu vezi-le-ți cum sar,
    Și cu tine drumuind, a tale zile-or îmbuna.

  • La un pas

    De buza ta plină și moale,
    Eu nu mă mai aprind.
    Îți vor striga braţele goale
    Și nopțile venind.

  • Numai atunci

    Numai atunci,
    Când dezbrăcații, cu pară cată să se-ngâne,
    Sub invidia luminii, pânditoare să-i amâne,

  • Şi tu...

    Şi tu, cu amărâre,
    Dup-un colț pândi-vei,
    Cu ochii de scânteie,
    Înceata-i coborâre,

  • De ce doar munţilor te-arăţi?

    De ce doar munţilor te-arăţi,
    Înalți, puternici și virgini,
    De unde pământul e absent?
    Ţi-ai masca sânii alpini,

  • De-acum, iubito

    De-acum, iubito, fi-vom iarăși muritori,
    Ni-s stelele umbrite de slava altor stele.
    Ah, de care sunt lumești, de care vorbitori,
    Timpului cerându-i păcatul să ni-l spele.

  • Lângă tine

    Lângă îți voi fi, când din orișice te-mbolnăvești,
    Când nu-i reazem să te ţii, forţă să îmbătrâneşti,
    Când singură te-adormi în patul vechi şi noduros,
    De pe-o margine pe alta, prin cearșaful unsuros.

  • Cum mă ruinează inima, cum mă rușinează plânsul

    Cum mă ruinează inima, cum mă rușinează plânsul
    Sunt a viselor imperfecțiune, a viselor mele,
    Sunt unde timpul stă curea la ceasurile rele.
    Cum mă ruinează inima, cum mă rușinează plânsul.

  • Ce e fericirea?

    Ce e fericirea, dacă nu-i o formidabilă decepție,
    De la care, cei morți și cei murind, nu fac excepție,
    E un soi de nebunie, ce spre-a lumii clipă-mbarcă
    Ș-a fățărniciei rufă, ce-ale noastre fețe-o-mbracă?