Florinpaun - creaţii proprii

În lipsa ta, ce am a spune,
Când ș-al vieții chef apune,
Care gânduri să mă țină,
Și să nu își poarte-o vină?

Ieri m-ai încolțit cu buzele rujate,
Pasul mic, din unghiurile toate,
Ochii asmuțind și stând pe coate,
Aceleași priviri purtând curate.

Ziua, aproape, a trecut, şi nu te-am întâlnit
Pe lângă scara ta mă port, cu ochii către geam;
Sunt precum un stâlp căzut, de neguri împărţit,
Și treptele ce mă dărâmă, odinioară le urcam.

sunt sărăciile ce l-au purtat,
sau nebuniile ce l-au curtat?

cu sufletul desprins și de-otrăvuri îndopat,

Terifică șoaptă, cu ramuri fertile,
Războinic alint, cu arme gentile,
Haotică minte, cu visuri tactile.

Vorbește-mi! Cu vorbe care nu-s și mâine,
Când doi străini vom fi, de tine şi de mine.
Ca ziua altor vremi, ce-a-ntineri pe gânduri,
Mai să ne împace cu firele acestor rânduri.

În haosuri lumești, în iaduri fabricate,
Strigoiul sunt, ce pe-a lui spaimă-și vine.
Ș-acea avalanșă de gânduri înscenate,
La manta-i grea, de-a mea ființă-și ține.

Iubito,
ăst drum, l-om lua și noi,
cu mâinile în buzunare,
ca toți prin zdrențuitul roi,

Unde ni-i poeta, smerit lucefăr al iubirii,
Să mai îndemne la unire miresele şi mirii?
Al ei vers indelebil, să le vindece pe toate,
Și oricui ce-l citește, suferiri să-i fie luate.

Pe-a ochiului vatră, ne-am încălzit fiorul,
Și l-al nopții semn, am deșteptat amorul;
Spusele mai dulci, le-am înnodat de piept,
Veghind șimtul curat și gândul cel drept.