Florinpaun - creaţii proprii

Distribuie acest autor:

  • Ziua, aproape, a trecut

    Ziua, aproape, a trecut, şi nu te-am întâlnit
    Pe lângă scara ta mă port, cu ochii către geam;
    Sunt precum un stâlp stricat, de neguri împărţit,
    Și treptele ce mă dărâmă, odinioară le urcam.

  • Ce face un bărbat, bărbat?

    sunt sărăciile ce l-au purtat,
    sau nebuniile ce l-au curtat?

    cu sufletul desprins și de-otrăvuri îndopat,

  • Unul eram noi

    Terifică șoaptă, cu ramuri fertile,
    Războinic alint, cu arme gentile,
    Haotică minte, cu visuri tactile.

  • Pentru dragoste, să mor!

    Vorbește-mi! Cu vorbe care nu-s și mâine,
    Când doi străini vom fi, de tine şi de mine.
    Ca ziua altor vremi, ce-a-ntineri pe gânduri,
    Mai să ne împace cu firele acestor rânduri.

  • Damnat

    În haosuri lumești, în iaduri fabricate,
    Strigoiul sunt, ce-n a lui spaimă-i vine.
    Acea avalanșă de gânduri desperate,
    Sub manta-i grea, de-a mea ființă ține.

  • Marii vieţii

    Iubito,
    ăst drum, l-om lua și noi,
    cu mâinile în buzunare,
    ca toți prin zdrențuitul roi,

  • Unde ni-i?

    Unde ni-i poeta, smerit lucefăr al iubirii,
    Să mai îndemne la unire miresele şi mirii?
    Al ei vers indelebil, să le vindece pe toate,
    Și oricui ce-l citește, suferiri să-i fie luate.

  • A lor vreme

    Pe-a ochiului vatră, ne-am încălzit fiorul,
    Și l-al nopții semn, am deșteptat amorul;
    Spusele mai dulci, le-am înnodat de piept,
    Veghind șimtul curat și gândul cel drept.

  • Mai știi tu?

    Mai știi tu patul cel trecut,
    De unde ajungeai tavanul?
    De talpa-ți goală iar bătut,
    Tăcând, să îi admir elanul,

  • Costumaţia tristeţii

    Triste-s florile zdrobite între pietre și sicrie,
    Trişti suntem şi noi, precum păsările-n colivie.
    Așa triste vietăţi, și mari, şi mici, de-o seamă,
    Răscolind abisul dup-un sâmbure de flamă.