Florianruse - creaţii proprii

Nu-i oare-ușor ironic să socoți că-i unic
ceva ce nu se lasă, perfect, duplicat,
fără credința că există lucruri, practic,
ce nu-s imposibil, complet, de replicat?

"A îți lăsa cu totul garda jos,
așa… pe motiv de plictiseală,
expunându-ți trupul, conștiincios,
loviturilor la nimereală" -

poziția căpușei -
nepărtinirea
mă recomandă

"Nimic nu poți piti extrem de bine,
neascunzându-l până și de tine!"
își zicea magicianul plictisit,
pe când repeta un număr "inedit"…

"Ai grijă,-n cursa că toate-ar trece
mai târziu sau mai devreme,
să n-ai surpriza, când te-oi întrece,
s-o-nchei depășit de vreme!"

Cum mama dracului e oare cu putință
că unii… (oameni buni în aparență),
găsesc în orice eră ferm de trebuință
a ucide-ntru pașnică credință?

– Oare naivitatea cu care-i năruiești
vreunui amic naivitatea
nu depinde consistent de cât îi prețuiești
acestuia complexitatea?

Care imagine e mai oripilantă:
o mamă în cel mai înalt grad pervertită,
un tată ce-i asemănător ticăloșit,
ori copilul de-o așa pereche șlefuit?

Delicat, flatându-ți zdrobitoarea flatulație,
mai capeți câte-odată și stropi... de admirație!

De plumb mi-e gândul astăzi
Îl las s-atârne-n jos, cât mai în jos -
Verticalitate șifonată