Emilian Lican - creaţii proprii

(Drumul abia se mai vede pe câmpul pustiu,)

Nălucirile vuiesc prelung prin rafalele de vifor-
Dezlănțuite într-o simfonie cu grave arpegii...

A trecut mult timp...
A trecut mult timp de când nu ți-am mai scris...
În imaginația mea ai rămas neschimbată!
Ai același parfum adolescentin și n-aș fi zis:

(Epistola a IV-a)

După mai mulți ani de cucernică căsnicie,
Prin legământ ținută în parohiala casă,

Frumusețe amăgitoare,
Cea mai faină-fată mare!
Ială, zână, sânzâiană,
N-am pus geană peste geană

Epistola a III-a

Duhul vieții se adie peste lacul fără valuri
Unde lebede valsează în ale amiezii baluri;

(Epistola a II-a)

Uniți prin milenare rădăcini aflate sub pământ
Ce îşi caută perpetuum legăturile de seve,

(Epistola I)

Frumoasa Soraya, obosită ajunge acasă.
Pantofii cu tocuri lungi pe trepte îi apasă;

Antracitul lumii strălucește în pletele tale,
Ochii-ți verzi sau căprui, poate albaștri!?
Sunt diamantele luminii!
Năsucul tău obraznic mă respiră...

Hristoase de atâtea suferințe,
În sângele-Ți nevinovat au amuțit zeii,
Rătăciții au schimbat credințe,
Păcătoșii au convertit ateii…

Ce brunetă zveltă cu ochii ca abisul!
Păru-i până la umeri, trupul de vioară,
Buzele ei roșii te poartă în visul
Jarului aprins de Lună în fiecare seară...