Poezii despre Dragoste:

-Să pot iubi? Nicicând! Nu vreau să sufăr!
Am obosit să îmi iubesc natura,
Atâtea nopți nu i-am simțit căldura
Acestui univers precum un nufăr.

Cu un picior în groapă am șchiopătat puțin
Și am băut și apă și am băut și vin,
Dar iată că-ntr-o seară când ploaia s-a oprit
Vecina mă strigase că-i arde de iubit.

Când zorile se tem de ochii mei
Că dintr-o dată n-or să mi-i mai vadă,
Le voi zâmbi din lipsă de idei
Și voi păși nedumerit pe stradă.

Este prea frig să mă gândesc la tine
Și ninge-afară de vreo două zile,
Mă dor plămânii, nu mai am pastile...
Tu oare te gândești cumva la mine?

Azi pot iubi și cerul și pământul
Din care tu ai renăscut din moarte,
Mă tem de ploaie și când bate vântul
Că într-o zi departe-o să te poarte.

Te-am iubit un secol

Te-am iubit cum ploaia își iubește norii,
Cum se-ntorc în mare fluvii de lumină,

Eu știu că într-o zi mă vei ierta
Și mă vei căuta așa deodată,
Dar știu că-n ziua care va urma
Voi fi constrâns să te mai pierd o dată.

Complainte (contra variantă)

Prieteni triști și depărtați — adeseori
Văd cum strâmbați boțite fețe-n mână

Nu e târziu să-mi spui că nu-ți mai pasă
De tot ce-am construit la braț de seară,
Nu e târziu să uiți că ai o casă
Și-un dor flămând ce zace-n călimară.

Poveste
...
Vorbește-mi încet, cu glas domol și blând,
Cum îmi vorbeai în visul ce-l aveam cu tine,