Poezii despre Dragoste:

Când nopțile se strâng, duium

Când nopțile se strâng, duium, mireasmă de cicoare,
Eu te visez și nu știu cum, să fiu în ele floare,

Se rupe reversul reveriilor albe,
Patimi de foc se lăfăie-n scalde,
Eul din psi se revoltă în sine ,
Şi zburdă-n genune cu tot cu suspine,

- La un tablou cu flori de câmp privesc,
În nopţi albastre când te-aştept să vii,
Tu îmi zâmbești și-mi spui că e firesc
S-aștept. Născută din iubiri târzii

sunt un tip vesel
doar sufletul meu a fost trist
n-am nici un habar
de ce sunt vesel

Tu, dimineață infidelă

Tu, dimineață infidelă
Cu plete lungi de flori pe ram

- Cândva mi-ai fi pus clopoţei la picioare
Să nu pierzi ecoul ce-mi leagă de cer
Minutul acesta. Tu ştii cât mă doare
Că timpul aleargă şi fulguie-a ger.

Minciuni

Am mintit ca pot luminii
Noi cununi sa-i fauresc,

Mi-a fost atât de dor,amar de vreme
Erai un om cum rar am întâlnit
Mi-am spus atunci:"băiete,nu te teme"
Tu pentru mândra asta ești "iubit"

Ca o noapte vine, dragostea bătrână

Ca o noapte vine, dragostea bătrână
Și un domn se-ntreabă; Cât o să rămână?

„De câte ori apare un om inteligent îl poți recunoaste
după faptul că toți tâmpiții se aliază împotriva lui.”
Jonathan Swift.