Danut Cepoi - creaţii proprii

Mă rătăcisem prin podul amintirilor noastre
și m-am împiedicat de-un dor...

Era și zâmbetul tău pe-acolo

Lasă, lasă,
lasă timpul
lasă viața
lasă-ți gândul

De pe acoperișuri
cădeau ghirlande de lumină
împurpurând pașii trecătorului obosit.
Mari și frumoase erau visele lui.

Tu ești poezia
timpul meu dulce și nesfârșit
imnul meu nerostit
secunda mea mică

Azi când primăvara îşi arată colţul
floare de salcâm şi de ginestru,
noi mai îngânăm "Totuşi iubirea"
nouă ne e dor de Păunescu.

Ești un nebun și-un zeu!
Pe panta minții tale nasc himere,
a dat la oameni focul Prometeu
de-aceea ești etern și sclav dorinței rele.

Culeg o-ntâmplare veche
din palmele tale.
Îți simt țărmul nesfârșit
pe buzele plăpânde,

Acei oameni naivi dar îndrăgostiți
plecați de-cu-zori
de pe la ceasul al treilea
să-și curețe sufletul de pizmă.

Era atât de liniște, încât
chiar și pescărușii gălăgioși din fire
treceau pe deasupra noastră planând.
Le era și lor teamă de monstruoasa noastră tăcere

Poezii, pâine, şi lacrimi la masă
cuvinte, otravă, pucioasă
nerăbdare depărtări durere
mă doare surâsul, întuneric, tăcere.