Buzan-Cioltea Șerban - poeziile altor autori

Albastru, române, ți-e steagul,
Dar știi tu de ce? Să te-nvăț.
Albastru-nsemnează ciocoii,
Și tot ce-ți aduni tu cu boii

Și era un vuiet jalnic prin porumburile coapte.
Carul-mare scoborâse jos de tot spre miazănoapte
Și-i păreau pe deal înfipte roțile de dinapoi;
Lira ne-nsoțea la dreapta, iar Antares după noi.

Chiar acum din crâng venii
Și c-o veste bună!
Iarăși e concert, copii;
Merg și eu, și tu să vii,

M-ai strâns ieri cu mânie-n crâng
De brațul stâng -
De ce mă spui la toți că plâng?

Muntele și-acum ascunde
Între nouri fruntea lui;
Trăsnet când prin stânci pătrunde
Dintre stânci și-acum răspunde

Văzui prin văi al verii dulce vânt,
Ștrengar frumos cum toți pribegii sunt -
Târa mantaua-n urmă-i pe pământ.

Din zori, de cum s-aprind,
Tot cântă rândunica
Sub streșini ciripind -
Era și fată mare

Din adâncimi fără de margini
A răsărit pe cer o stea;
Și triști, nemișcători de-a pururi,
Aprinșii sori priveau la ea.

Sunt eu de vină, mamă,
Sunt eu de vin-acum?
El m-a-ntâlnit odată
În zori de zi pe drum;

I

Ah, e mult de-atunci! Cărarea
Netedă pe deal urca;