Bragagiu - creaţii proprii

Își mână toamna armăsarii
Cu aur în harnașamente
Unde cu purpura arțarii
Ridică stele din momente.

Tot mai puține frunze-n ramuri
Rămân bălăbănite-n friguri
Și vânturile scapă hamuri
Învârtejindu-se prin crânguri.

Toamna-și prinse în agrafe
Roșcovanele ei plete
Cu-aerele filosoafe
Se perindă pe-ndelete.

Se vede că nu ne-a ajuns durere
Căci jalea-n noi își face bastion
S-au dus cu-atâta viață și putere
În moartea neagră Doina* și Ion*.

Iar deasupra tuturora va vorbi vreun mititel
Nu slăvindu-te pe tine... lustruindu-se pe el.
Mihai Eminescu. Scrisoarea I.

Zorii purpurul plouară
Ca durerea din înfrângeri,
Verdele de primăvară
Se-nroși apus și-n stingeri.

Se războiesc în aer îngeri,
Iar trâmbițele gem alarmă;
Cad risipite pene-n sânge
Și fulguiesc pene de-aramă.

Lumina nu-neacă, ci toarnă
Cu clipe, secunde, segmente
Aroma de frunze din toamnă
Ne cheamă-n mirozne stridente.

Motto
Care și cine-a râs, a scris
Despre petalele de vis
Și toți la toți au arătat

Hora și-a legat inelul
Și pornește cu pas moale
Unduind cu-ncetinelul
Ca un râu de stepă-n vale.