Bragagiu - creaţii proprii

În juru-mi simt o încordare
Precum e cumpăna pe gânduri
Chiar Soarele-i în așteptare
Muindu-și tălpile pe grinduri.

Se răstoarnă nori în baltă
Cu câmpia azurie,
Iar de partea ceealăltă
Cerbi mugesc a cununie.

Rămân imagini de jăratic
De la albastrul rug de zi.
Apusul pâlpâie tomnatic
Măcar că toamna nu veni.

De pe mal de râu, arinii
Freamătă ceva în șoapte -
Poate nu vor ca în linii
Stelele să cadă-n noapte?

Freamătă frunze-n toamna verii
Ca niște palme amețite
De parcă spun:„La revedere!”
Lăstunilor și răsăritei.

În pădure-i proaspăt și răcoare
Și uitate sunt apusuri roșii,
Iar în satul părăsit de Soare
Înfloriră strigătul cocoșii.

Dimineața pare
Ca un pic de rouă
Și în încordare
Tremură de nouă.

Icoana stelei ce-a murit
Încet pe cer se suie...
M. Eminescu

Vremea se afundă-n ceață
Precum noaptea în tăcere,
Trece blând ca o povață
Timpu-ncet prin întuneric.

Iar citesc pe cer de noapte
Din cuvintele de astre
În parfum de mere coapte
Și sclipiri de raze-albastre.