Anisoara Iordache - creaţii proprii

cine poate
să-oprească norii,
din pelerinajul lor trecător, pe la porțile tristeții?

tot mai aproape de fața
biciuită de însemnele pecetluirii
apusul își poartă aroganța
pe sticla impenetrabilă a visului

printre pernele brodate cu frunze aurii de-arțar,
țînând hățurile carului mic -
înfășurat în constelația dragonului,
toamna

seară de octombrie,
clopoțeii din verandă
trezesc vântul
să spună povești la ferestre.

tăceri răzgâiate
de sunetul blând
al unui suspin-
întoarceri

dezleagă-te omule
de lanțurile răutății,
taie rădăcinile indiferenței!//

vibrații dramatice
tensiuni interioare
semne ascunse-n
vocea unui poem

doar tristețea-
unor triluri de privighetoare
atinge
vârfurile plopilor.

fluture
rătăcitor îmbietor
frământând visând cântând
pe neatinsele țărmuri poetice-

un
sughiț- o firimitură
dintr-o aducere-aminte,
deformează linia sprâncenelor.