Advas - poeziile altor autori

Pe cât te micșorezi, pe-atâta crești
Prin pruncul tău, pe care-l lași în urmă;
Iar sângele pe care-l dăruiești
E tot al tău, când nu vei mai fi tânăr.

Admite că pe nimeni nu iubești,
Tu, cel cu tine însuți neglijent.
Îți garantez, iubit de-o lume ești,
Că nu iubești și tu e evident;

De teamă-n lacrimi văduva că-ți lași
În viața asta singur vrei să fii?
Ah, chiar de-ar fi să mori fără urmași,
Lumea, ca soața, tot te va boci;

De ce, când asculți muzică, ești trist?
Dulcele-i dulce, veselul voios:
De ce iubești ceva ce ai respins,
De ce să prețuiești ce-i plicticos?

Priviți, la est, când astrul grațios
Urcă pe cer, cu ochii, fiecare
Aduce-omagiul, pune respectuos
Privirea-n slujba maiestății sale;

Să nu lași iarna vara să-ți omoare,
Pân’ ce n-ai distilat ființa ta:
Umple flaconul; dulcea ta splendoare
Revars-o, până nu va dispărea.

Sonnet 5

Those hours that with gentle work did frame
The lovely gaze where every eye doth dwell

Prodig superb, de ce să irosești
Numai pe tine frumusețea toată?
De la natură cu-mprumut primești
Doar dacă ești cu inima curată.

Tu spune-ți în oglindă când privești,
Că-i vremea altui chip, de bună seamă,
Acuma dacă nu-l reînnoiești,

Ierni patruzeci când te-or asedia,
Brazde săpând pe-ntinsul feței tale,
Livreaua tinereții duse va
Fi doar o zdreanță, fără de valoare.