Adina Speranta - poeziile altor autori

Aveam vreo trei ani,
Stăteam în curte şi mă jucam cu nişte surcele
Şi Rujan, care se învăţase să-mpungă,
Nu ştiu cum scapă de unde era legat

Dintre-nșelătoarele amante
Mi-a rămas în minte numai una,
Încărcată greu cu diamante
Și purtând pe frunte – nouă – luna.

Tu știi că te iubesc. La ce ți-aș spune?
La ce-am clădi în Spania castele?
Eu nu-ți făgăduiesc colan de stele
Nici cornul argintatei semilune.

(postașul cosmic)

Trecând de zări plutoniene,
Văd dincolo de văzul meu

Coboară sălbatică noaptea întruna, mai neagră, mai tristă,
Pe turnuri de-nalte castele, pe temple, pe arbori, pe case,
Pe strade, pe poduri și ape, cuprinde întreaga cetate.
Nu-i nimeni: nici șoapte, nici umbre, e totu-mpietrit ca de veacuri,

Pe-o mare-ntinsă de abise,
Cu aripi negre-abia deschise,
Plutește-o pasăre-ostenitâ
Și țipă jalnic, - e rănită.

Fii gata, mâine vom pleca.
Ne-am zbuciumat, ne-am torturat atâția ani să-nfrângem dorul,
Necontenit și pe furiș l-am tot lovit, l-am mutilat,
El a suris nepăsător.

Ce freamăt jalnic se ridică
Din șir de sălcii plângătoare,
Și ce adormitor plutește
Mireasma teilor în floare!

Revăd imaginile roze din vremile care-au trecut:
Se auzea un cânt de flaut agonizând în depărtare.
Plutea răcoarea în grădină, caișii fremătau în floare,
Și se scăldau naiade roze în lacul rece și tăcut.

Afară plouă, plouă.
în trista mea odaie,
Pe etajera roză,
Azi am găsit, iubito,