Adina Speranta - poeziile altor autori

Nu da, Doamne, nici unui duşman
Suferinţa noastră dintr-un an
Şi ne iartă nouă dacă plânge
Inima din noi de-atâta sânge.

Apoi alte insule veneau,
Alți brazi întindeau
Unghii subțiri către cer, repetau
Vechi implorări și iar tremurau,

„Călărim năuci spre zări necunoscute și păstrăm în cute adânci dorul întoarcerii."

I

Florile roșii mor încet în ferestre
tu să nu spui acum că e seară
îngrozitor de puțin trăiesc oamenii
dulcea pribegie a cărnii prin aer

Vin acasă și singur mă joc doar cu Moartea.
Într-o altă iarnă o poveste cu grauri, o plimbare
prin munți, o altă sintaxă, femeia.
O patrie de stele și carne.

Câtă bunătate într-un anotimp ruinat de
nevroze. Și-i carnea cu noi și-i aici
și-i stânjenită de norii cei negri.
Ies în curtea spitalului, caut poarta, ies, fac zece

Voi muri într-o duminică dimineața. Când vei intra în
bibliotecă n-ai să mai vezi privighetorile moțăind,
șoricelul cel roșu n-o să-ți mai treacă prin față.
Un firicel de sânge (atât) ca ieșit dintr-o carte. El va vorbi.

Sunt zile când mori și tu, intrând agale pe
poartă. Și care gunoaie te revendică iar, între ce
vânturi ai un ochi răstignit, cine te duce purpurie-n noroi.
Mă întreb.

-Îi spun: pleacă, dacă nu pleci acum
voi orbi! într-o lume afurisită și dulce
poveștile mor pe la mijloc,
femeile mor la-nceput,

-Niciodată la marginea gurii tale
luna osândită la întuneric
numai teama de a se sfârși această realitate
teama de scenă pustie