Adina Speranta - poeziile altor autori

Am fost logodnicul durerii,
Cobzarul cu aceleaşi strune,
Ce-şi ţese cântecu-nvierii
Din stihuri de îngropăciune…

Din mesteacănul de-afară
Foi îngălbenite curg,
Când cernindu-şi pânza rară
Cade vânătul amurg.

Când l-au închis după zăbrele
Şi paznicii l-au petrecut
L-au despuiat de toate cele,
De tot sărmanul lui avut...

..."Nu suntem la acelaşi nivel... La
1759, adecă pe vremea când strămoşii
autorului de la Ţara noastră nu se
coborâse încă din maimuţă, egumenul

Eşti singură astăzi, tu, inima mea,
Biserică veche-n ruină,
Sub bolta ta sfântă-nnegrită de vremi
Azi nici un drumeţ nu se-nchină.

I-am zis într-un amurg de vară,
Robit de chipul unei stele:
Durează, suflete măiestre,
Altar nădăjduirii mele!

La geam mi se zbătea oraşul cu huietul fără popasuri,
Cu vrajba lui, războiul pâinii, îl desluşeam în mii de glasuri,
Şi chiotul flămând al vieţii vuia la geamurile mele...
Eu ascultam pierdut la masă, şi toate zvonurile-acele

Eram într-o pădure uluitor de vie, într-o pădure care şoptea
înăbuşit. Şi iată că pădurea în iarna, argintie, cu şoapta ei,
mi l-a reamintit.

Preaiubitul mi-a pătruns în toate celulele.
Din mine a rămas doar numele,
în rest totul este El.

Am spus”O tu, care mi-ai tulburat inima și sufletul,
Nu mai am putere să rămân pe cale”.
El a spus într-un târziu:
”Tu ești picătura oceanului meu.