Adina Speranta - poeziile altor autori

Deşi îmi pare rău că vine seara,
îmi place să văd cât de clară
curge apa acestui izvor, cât este de curată;
razele asfinţitului se reflectă în ea,

Ȋntrebi cum îmi petrec timpul –
Mă sprijin de un trunchi de copac
şi ascult zi şi noapte
vânturile toamnei prin pini.

Navigatorii povestesc despre Insulele Zânelor
Ascunse în pulberea salină a mărilor celor mari, ascunse vederii;
Poporul Yue spune că Regina Cerurilor
Poate fi zărită câteva clipe în lumina curcubeului.

În vreme ce coboram aseară Muntele de Smarald,
Luna ne-a fost în permanenţă tovarăşă de drum.
Apoi, s-a aprins vârful muntelui – din toate mai înalt,
Şi-o lumină palidă cădea prin norişori de fum.

Stăteam afundat în gânduri şi n-am simţit amurgul –
Căzând din ramuri, petale de flori îmi umpluseră cutele hainelor.
Ameţit, m-am ridicat îndreptându-mă către locul luminat de lună;
Păsările plecaseră, iar oameni mai rămăseseră puţini.

Nu lăsa niciodată gol un potir de aur
sub razele de lumină ale lunii pline.
Pronia cereasca a plantat în mine daruri,
iar acestea trebuie folosite.

Îl iubesc pe Maestrul Meng.
Liber ca o adiere de vânt,
El este faimos
Pretudindeni.

Munţi albaştri se întind dincolo de zidul din nord;
La marginea de est a oraşului curge un râu înspumat.
Aici ne despărţim, prietene, de data asta pentru totdeauna.
Tu călătoreşti mii şi mii de mile, pierzându-te în depărtări

Deodată, toate păsările şi-au luat zborul şi au plecat;
Un nor pluteşte leneş pe cerul bleu.
Nu ne săturăm niciodată să ne privim unul pe celălalt–
Singuri amândoi, muntele şi eu.

Iarba creşte în nord verde ca jad-ul,
Lăstarii murilor aici se împletesc în tufişuri verzi;
Iar tu, în sfârşit, te gândeşti la întoarcerea acasă,
Acum, când inima îmi este aprope frântă...