Poezii despre Adevăr:

Scriu că nu mai am cuvinte
scriu m-am săturat să tac
stele ies vai din morminte
dansează pești în copac

Uşor mă risipesc
Ca multele obsesii
Ce o frǎmântǎ pe fecioarǎ
Cǎzutǎ în oniricul miresii.

De ce compun?E greu a explica
Dar e un mod să fug “departe”
Un fel subtil de-a evada
Și de-a crea o lume-aparte

Priveşte-mă atent!
Sunt om normal
În sensul
Cel mai larg,

Atât de mult mă bucur
Că nu mai sunt băţos
Şi-am reuşit să scutur
Din mine

Am pus cu mâna noastră ”bombe”
În cluburi, fabrici şi-alte locuri
Şi aşteptăm senini ca focuri
Plăpânde vieţi să le sucombe.

Apa mǎrii ce-o sǎ creascǎ
Primeşte la sânul sǎu,
Fǎrǎ sǎ se murdǎreascǎ,
Alte ape dinspre hǎu.

Pe când eram copil
Acasă,
Într-un sătuc de munte,
Mi-a spus o babă

Ночи забудет ,а время простит...

Татьяна Кожевникова

Și-ai vrea să crezi că-n lumea asta
Încă există bunătate
Că nu ne va lovi năpasta
Când ne-om umple de păcate