Vladimir Potlog - creaţii proprii

Laşi urme pe zăpadă
Şi în sufletul meu.
Ele pentru mine sunt sfinte,
Ca urmele lăsate pe apă de Dumnezeu.

Eu sunt cer, tu eşti pământul
Tu eşti pomul, eu sunt vântul
Ce te leagănă uşor
Şoptind vorbe de amor.

Iată se arată pe cer o stea minunată,
Care străluceşte şi lumii vesteşte
Că fecioara Maria naşte pe Mesia,
Prunc sfânt care a venit

Lacrimi de îngeri cad din cer,
Pline de taină şi mister,
Plâng şi zeii din Olimp
De câte rele se fac pe pământ.

Mi-i dor de tine, draga mea,
Când pomii sunt în floare,
Câci nu sunt lângă tine
Şi sufletul mă doare.

Când noaptea se lasă,
Se stinge lumina în casă,
Eu stau şi mă gândesc,
De ce pe noi oamenii nu ne iubesc?

Iată, anul nou vine
Peste dealuri şi câmpii,
Şi aduce daruri multe
La o mulţime de copii!

Ţara mea, Sfântă icoană,
Ţara mea, meleag de dor,
Tu eşti pentru mine ca o mamă,
Ca un vis nemuritor.

Ce mai faci, poete, dincolo de moarte,
Îţi este bine sau greu?
Că aici mulţi dintre noi te lăudă cu vorbe deşarte,
Căci aşa e omul lăsat de Dumnezeu.

O, Căpriană, minune sfântă,
Care ai fost înălţată de un voievod bun şi faimos,
Chiar şi îngerii în cer te cântă,
Lumină lină, trimisă de Hristos!