Poezii despre Viaţă:

Pentru a construi cubul acesta perfect
în piaţa centrală,
trebuie ca un altul să-ţi pună în mintea ta de om umil
cubul acesta perfect,

Floare tristă şi frumoasă, floare
Aruncată-n colbul din cărare,
Din iubire fost-ai dăruită,
Dar te stingi sub soare, ofilită.

Fără noimă scriu la versuri, aplecat pe tastatură,
Ca și cum cu-a mele eresuri, aș schimba vreo picătură,
Din a lumii dezlânată, disperată zbatere,
Din absurdul ce îndată, întâmpină o cerere,

*frigul cosmic sau melancolia însingurării*

Să nu mai ard produc cenușă
să nu te bat la cap că nu e ușă

Să nu scot gheara nu-s pisică

Dă în muguri crucea pe morminte
hăt în jos la morți e primăvară
să pășim copii cu luare-aminte
dacă vrem pământul să nu doară

mărturisesc, ieri stăpânisem cam tot ce exista sub soare
aveam oceane, munți și câmpuri, eram un pașnic dictator
am fost vreo câțiva ani constructor de avioane și vapoare
lansate-n aer și pe ape ca să ajungă tuturor

Hai popor trezește-te
Doamne este prea riscant
hai popor trezește-te
somnul meu e doar gigant

A riscat și s-a trezit

Costel Zăgan, UNIVERSURI PARALELE

un soare negru
îmi polenizează
aşteptările
-dragoste fără de moarte-