Poezii despre Viaţă:

Noaptea își aruncă vraja peste pământeasca lampă
Și a viselor caleașcă este gata de asalt.
Totul stă în adormire ca stindardul fară hampă
ce așteapt-a vieții pală să-l ridice spre înalt.

E tristă marea azi
Și ceru-i înnorat,
Nu știi ce pierzi
Fiindcă n-ai mai plecat

fricile mele se trezesc
pătrund în camera-mi goală
pieptănându-mi pletele
se ascund

Sunt drumuri în viață ce duc
Spre pajiști cu flori, sub un nuc
Și altele care te-afundă
În bezna tristeții ce-abundă.

oftează ziua-n pleoapa ce se-nchide
iar taie noaptea filmul. acum poți
să uiți mașinăria unde caii
au obosit de când tot trag la roți

Tăcerea ta m-alungă. Parcă ești
străinul ce se-nchide-ntr-o cetate.
De ce să bat la porți să mă primești
când porțile par toate încuiate?

Eu...cu mine

Draperii de somn diverg spre absenteism
și valetul de serviciu al propriului castel

*dioptrii cancerigene*

mă tulbură lumina
când îmi vorbește
cataracta din ochiul nopții lăcrimează
... durerile îmi trec peste piept

Precum Eminescu eşti
frate Grigore Vieru
stâlp al slovei româneşti
loc pe unde vine cerul