Poezii despre Viaţă:

când m-am trezit era dimineaţă
îmi amintesc
o mare de oameni
se îndestulau din lumina

Norii beţiilor nocturne
Se risipesc
Dezgolind zorii
Plini de taine

De-i iubire, de-i durere,
Orice simț e doar părere:
Inima-i nemulțumită,
Dorința mi-e-neîmplinită.

Ce suntem noi ?


Ce suntem noi...doar suflete şi praf.

Trec cai bălani fără hotar și-odihnă,
Intr-un cutremur surd din depărtare,
Și pe sub dealuri nechezând pe vale,
O herghelie de neastâmpăr plină.

cu aripi desfăcute
biciuie vântul
peste culorile
ofilite

în tot ceea ce am scris nu ştiu dacă
am scris cartea cărţilor
ştiu doar că
am scris adevărata poezie a lumii

Gândurile mele toate
le-am ales şi le-am legat,
Ele-au evadat în lume
şi pe mulţi au disperat.

sunt mai bătrân cu câteva anotimpuri
nu ştiu precis câte au mai trecut
sau câte mai sunt
am părul albit

în acestă seară a avut loc un eveniment politic
de o importanţă absolut mondială
în curtea unei cârciumi jegoase
denumită, ironic, ”Café Bar” –