Poezii despre Viaţă:

să-mi mângâie
cu smerenie
clipele

Fricosul de umbra lui fuge
Nicicând la zei nu ajunge,
Cretinul înjură şi latră
La neamuri, la semeni la vatră.

Miros urât de canal șerpuind către târg
Neluminate străzi pavate cu pietre de râu
Minți date plăcerilor în umbre de vânt
Toate,țes pânzele eternului hău.

Noi de pe-o stânca, si un val
Se prăbușește peste mal
Iar luna pare de metal
Iar ceru-ntreg o barcă

Un curier călare pe-un cal înaripat
Mi-a pus, în fața ușii, cu grijă, un colet
Și a plecat în clipa în care-am întrebat
De unde-i și cât costă. “Expeditor secret”.

Un amic şi-un alt amic
se aflau într-o tocmeală,
cum s-ajungă mai presus,
la o bună Socoteală.

Voi cei cocoțați în castele
Cu ochii și nasul în vânt,
Atunci când mai dați de belele
Mai știți să priviți spre pământ?

Cum pătrunde ea, lumina, prin petalele de flori...
Îți magnetizează ochii iar în suflet ai fiori!
Vrei parcă să-i afli tâlcul și să-i înțelegi misterul,
Vrei să fii o floare mică ca să te-nvelească cerul

într-o zi
va învăța
să cânte
cu soarele

Cum mergeam pe bulevard
m-am ciocnit deodată-n faţă
cu o Doamnă fără fard,
dar reală şi... “de viaţă”.