Poezii despre Toamna:

DUNIA PĂLĂNGEANU:


Toamna poeţilor

În noaptea nu prea rece, chiar de-i toamnă,
O nostalgie blândă peste-o doamnă
Coboară…o cuprinde-n văl de ceaţă
Şi-i pune picături de-argint pe faţă.

Se aude plâns de toamnă printre ramuri,
Căci doare verdele rămas din loc în loc,

Mǎ uit la mine
Şi-am spartǎ gheata
Tocmai acum cȃnd se aude
Cǎ vine toamna, deocheata!

Priveşti bizar la clipe,-n scrumiere,
Zvâcniri de bronz sculptează pe obraz.
În somn îţi mângâi visul, ştiu că-i treaz
Purtând cortegiul verii care piere…

Toamna-n foi de-aur se răsfaţă,
Ruginiul pomilor, e acum de faţă,
Pune zeghe coclită peste goruni,
Iar roada-i coaptă-n tufe de-aluni.

Mi-e sufletul ca o zi de Brumar
Și frigul scormonește prin oase.
Gândul aleargă prin lume hoinar
Răvășit de pustiul din case.

Decor de plumb,toamnă cu fală
Ne-mbracă într-o clipă plaiul
Natura-i toată în răscoală
Și vara și-a chemat alaiul

Cu mutrița de nămol,
Pământul tuși domol,
Tremurând în dezgolire,
Parcă nu-și mai vine-n fire!

Pastelată, cu fior,
Toamna ca un comandor,
Îmi trimite muzele,
Când pictează frunzele,