Samoila - creaţii proprii

Soţia nu conteneşte
Să-şi fie sieşi
O vasală,
Somnul nu-i prieşte,

În sufletul lumii, bombastic,
Loveşte un fulger albastru,
Cǎzut din cerul fantastic
Cu zgomot de inger sihastru

Cǎ viaţa ta prezentǎ
Uşor se desfǎşoarǎ
Între repere clare
De toţi acum ştiute,

Cândva ai fost ciment, nisip şi fiare,
Şi nu-ţi păsa de flori, de păsări, dobitoace,
Trecut-au multe zile până s-apari în zare,
Scăpându-ne de gropi, de mâl şi de băltoace.

În concretul multiform
Tace onticul
Lejer,
Torpilându-mǎ conform

Plictisul ancestral
Râde
În gura mare
Când liniştea deasǎ

Hâtru, mǎ priveşte moşul cu trei dinţi rǎmaşi în gurǎ,
Încercând sǎ-mi dea curajul sǎ beau ceaiuri pe cǎldurǎ,
Cǎ altfel, fǎrǎ de veste, voi simţi deshidratarea
Precum simte marinarul cǎ îl pǎrǎseşte marea

De unde vine sufletul
Şi încotro
Se-ndreaptǎ,
Bulversând cugetul

Te doboarǎ golul
Care
Se ridicǎ-n jurul tǎu
Într-o zi

Soarele bronzeazǎ
Spicul
În câmpia
Prea uscatǎ