Samoila - creaţii proprii

O cauzǎ ce genereazǎ
Nefericirea unui individ
Este invidia
Care reteazǎ

Şedeam pe-o margine de pat
Şi mǎ gândeam,
Aşa-ntr-o doarǎ,
De ce-s aşa de-ncrâncenat?

Neştiind sǎ te-odihneşti
Iatǎ vine-o dimineaţǎ
Când simţi cǎ te plictiseşti
Şi un ,,drog” atunci te-nhaţǎ.

Sunt de-acord cǎ nu-i firesc
Sǎ devii aristrocrat
Dacǎ banii îţi lipsesc
Şi nu eşti un om bogat.

Gândurile mele
Toate
Se adunǎ între stânci
Sǎ îşi limpezeascǎ,

Dacǎ ai o stare rea,
Cum poate cǎ am şi eu,
Nu o tratez, cu voia ta,
Ca pe-o fiinţǎ din antreu.

Eşti fericit
Sau
Numai ţi se pare?
Iatǎ, vremea te-a nevoit

Ce este omul pǎcǎtos,
Ţi-ai pus aceastǎ întrebare?
Ea nu te trage-n jos,
Dar nici te urcǎ tare.

Ai un curaj nebun
Sǎ mǎ priveşti în ochi
Şi,
Respirând adânc,

Un om, în sine, ar putea fi
Nu numai scaun, ci şi cuc,
Iubirea,-n sine, l-ar gǎsi
Ca o esenţǎ, nu ca truc.