Samoila - creaţii proprii

Altul, nefiinţǎ, inegal,
Doamne, câtǎ suferinţǎ
A minţii croitǎ ideal
Ȋn zbuciumata fiinţǎ!

Încercând sǎ înţelegi
Lumea
Şi cauza ei,
Te cuprinde

Simţul omului îi spune,
Dacǎ omul e citit,
Cǎ plǎcerea nu apune
Oricât ar fi de sfinţit.

Mǎ-ntrebam ce-i o mişcare
Şi cum se produce ea,
Marea, cât e ea de mare,
E mişcatǎ de ceva?

Cine priveşte rǎsǎritul
Soarelui din avanpostul
Inundat de razele-i
Strǎlucitoare,

Gânditorii noştri azi
Au preocupǎri profunde,
Vor sǎ ştie, bieţi nomazi,
Vin..., de unde, pleacǎ..., unde?

Dacǎ fumurile tinereţii
Oarbe
Te-au pǎrǎsit,
Ȋncepi sǎ întrezǎreşti

Prietene,
Eşti bosumflat
Şi chiar laşi sǎ se vadǎ
Cǎ nu te-a invitat

Privirea mi-o caut oriunde-o arunc
În câmpuri întinse, în lanuri pustii,
Purtarea-mi e blândǎ ca ochii de prunc,
Veninul şi fierea sunt simple prostii.

Un stil natural
În femei îl aflǎm,
În femei
Nedate pieirii,