Poezii despre Patrie:

Focul sacru

Să nu pătrunzi acolo de nu ești ei născut,
în templul poeziei de parcă-ai fi în piață,

Justiția Divină

Ați vândut tot ce se putea vinde,
țării i-ați distrus orice speranță,

Jos mâinile murdare după durerea vie
Şi n-aşteptaţi din moarte să faceţi capital,
Nu faceţi populism din altă grozăvie,
Şi nu ne mai prostiţi, căci gestul e fatal.

Cel mai dulce grai

Când șiruri de lumină coboară dintre stânci,
purtând spumos la șes razele de soare,

Popor slugarnic și sărac

Nu ne mai interesează țara noastră,
nici munții ei, nici Dunărea-i albastră,

”Chemarea străbunilor”

Săriți străbuni, că ne-au pălit dușmanii,
golanii ne-au pus piciorul pe grumaz,

Nu suntem frați
...
Români suntem, dar nu și frați,
ție, nu-ți sunt frate eu,

Să nu uităm!

Țara noastră este ca după un război,
plătim din greu înfrângerea de-atunci

”Grădina Maicii Domnului”

Oare noi ne vom trezi vreodată,
în țara asta ce pare-a tuturor

ZIC ȘI EU


Conducători iubiți,